More

    Andrei Marga a demisionat din funcţia de preşedinte al ICR

    Andrei Marga şi-a înaintat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. În comunicat, Andrei Marga spune că demisionează din funcţia de preşedinte al ICR, “cu solicitarea ca demisia să intre în vigoare imediat”. Totuşi, demisia lui Andrei Marga – făcută publică prin intermediul acestui comunicat de presă – nu a fost înregistrată oficial la Comisia de Cultură a Senatului.

    Vicepreşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Emil Marius Paşcan, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că nu a fost înregistrat niciun document referitor la demisia lui Andrei Marga la Comisie. În comunicatul remis MEDIAFAX, Andrei Marga spune că, de când a fost numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, în data de 11 septembrie 2012, a fost supus defăimărilor, “tipice înţelegerii primitive a politicii”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE