Blestemul judeţului Satu Mare!

Filed under: Anchete&Reportaje |

valer-marian-pag-1

Am primit la redacţie o scrisoare din partea unui grup de sătmăreni, care îi cer numitului Marian Valer să îşi dea demisia de onoare din Senatul României, caracterizându-l drept unul dintre cele mai mari blesteme ale acestui judeţ. Întrucât aspectele semnalate sunt importante pentru cetaţenii judeţului şi formulate într-un limbaj pertinent, vom publica integral această scrisoare, semnată de un grup de sătmăreni care îşi iubesc judeţul:

În ultimii 50 de ani, judeţul Satu Mare a avut de suferit de pe urma a două mari catastrofe: inundaţiile din 1970 şi Marian Valer. Venirea sa ca procuror la Satu Mare a fost începutul sfârşitului pentru acest judeţ. Un alt moment nefast a fost cel în care a început să aibă un cuvânt de spus în politica editorială a Gazetei de Nord-Vest. În articolele sale mizerabile şi-a dat frâu liber tuturor complexelor care îl chinuiau pe acest individ, care şi-a dat demisia din Procuratură, preîntâmpinând astfel concedierea sa ruşinoasă, pe fondul lipsei de disciplină şi a certurilor continue cu colegii. Momentul în care acest individ a ajuns director al Gazetei de Nord-Vest a fost un alt moment nefast al istoriei noastre recente.
Numitul Marian Valer a atacat cu o furie ieşită din comun şi de-a valma oameni din administraţia publică, oameni politici, oameni de afaceri, directori de instituţii şi cine mai ştie pe cine. Prin astfel de atacuri mârşave, acesta a oprit pur şi simplu evoluţia judeţului. Oamenii enumeraţi anterior se mai temeau să aibă vreo iniţiativă. Se temeau că vor fi atacaţi, acuzaţi de corupţie, şantajaţi, iar în final fie vor ajunge în puşcărie, fie vor fi obligaţi să-i dea şpagă. Paginile Gazetei de Nord-Vest sunt pline de astfel de campanii de presă dirijate de Marian Valer. Cunoscătorii vor putea observa cum unele s-au întrerupt brusc, semn clar că cei vizaţi au fost convinşi să sară cu banii.
Când a fost prefect, s-a comportat mai rău ca şi Ceauşescu. A început să întreţină un adevărat cult al personalităţii. Nu exista zi în care prefectul Marian Valer, autoproclamat “independent”, să nu apară cel puţin o singură dată pe fiecare pagină. În schimb, nu a făcut nimic concret pentru dezvoltarea judeţului nostru. Ba chiar a mai avut tupeul să spere că va fi menţinut prefect de Alianţa DA.
Revenit ca director la Gazeta de Nord-Vest, Marian Valer şi-a continuat atacurile şi şantajele. Dând frâu liber din nou ambiţiilor sale politice, a reuşit să devină candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. A fost învins în mod ruşinos. Însă destinul sau mai degrabă calculatorul la propulsat în funcţia de senator al României. A stat timp de patru ani în Senat, crezându-se cel mai activ parlamentar din judeţ. Numeroasele sale interpelări din opoziţie au avut de fiecare dată acelaşi efect devastator, adică zero barat. Prin mila liderilor centrali ai PSD, a ajuns din nou senator. În loc să facă ceva constructiv pentru judeţ, având şi calitatea de preşedinte al PSD Satu Mare, a continuat cu interpelările şi scrisorile sale deschise, atacând de această dată liderii propriului său partid. Abia după ce a fost dat afară din PSD, a ieşit la iveală faptul că era detestat chiar şi de către colegii de partid. A mai reieşit că nu avea cum să ajute judeţul nostru, nici măcar prin acţiuni de lobby, întrucât nu avea intrare la niciun minister.
Părăsit şi uitat de toată lumea, Marian Valer se încăpăţânează să rămână în prim-planul vieţii politice sătmărene. Întrucât nu poate să creeze lucruri bune, continuă să distrugă tot ce-i iese în cale, aruncând în stânga şi-n dreapta cu acuzaţii de-a dreptul aberante. Ne mirăm că nimeni nu reacţionează. Din cauza acţiunilor sale blestemate, judeţul nostru este perceput ca şi cel mai corupt la nivel naţional. Împroşcând cu acuzaţii nefondate de corupţie, Marian Valer atentează la buna funcţionare a instituţiilor statului român. Spre norocul nostru, al tuturor, acest individ nu mai prezintă credibilitate în faţa nimănui.
Având în vedere cele prezentate, considerăm că ar fi de bun simţ ca Marian Valer să ridice blestemul aşternut asupra judeţului Satu Mare. Îi cerem să-şi dea demisia de onoare din Senatul României, întrucât nu mai reprezintă pe nimeni acolo. Dacă tot nu poate să ajute judeţul şi locuitorii săi, mai bine lasă locul unui om normal, lipsit de atâta răutate, care vrea să lucreze în slujba sătmărenilor. De asemenea, îi solicităm lui Marian Valer să se ducă din Satu Mare învârtindu-se până în Dăbâca sa natală, căci ne-a nenorocit destul timp de aproape 30 de ani. Considerăm că acest punct de vedere este împărtăşit de majoritatea locuitorilor acestui judeţ, care refuză să mai fie reprezentaţi în Senat de un individ beţiv, şantajist, odios şi monstruos.

Un grup de sătmăreni care îşi iubesc judeţul

12 Responses to Blestemul judeţului Satu Mare!

  1. Desi nu sunt necesare atacurile directe la pesoana sa, subscriu si eu acestei initiative. Rezultatele sale in calitate de reprezentant in Parlamentul Romaniei sunt nule si in concordanta ar trebui sa renunte la aceasta functie.

    Vera
    14/06/2013 at 21:58
    Reply

  2. Ce se va intampla cu armata de turnatori recunoscuti înainte de 1989 pe care castorul i-a sustinut in functii de directori la institutiile bugetare. Cel mai sinistru director facut la fara frecventa, dar cu "doctorat" Ioan Cioltean de la Directia Agricola, traieste izolat de oameni intr-un fel fel de concubinaj ca si castorica, iar exemplele merg pîna la vîrf.

    ioan coroian
    15/06/2013 at 08:09
    Reply

  3. Cetatenii sunt angajatii ziarulrui GNV?

    Ciprian
    15/06/2013 at 11:26
    Reply

  4. Grupul de satmarni , autori ai scrisorii sunt cumva angajatii GNV?

    Ciprian
    15/06/2013 at 11:30
    Reply

  5. Daca sunteti un ziar al satmarenilor ,de ce nu postati toate comentariile? Sau postati doar ce va convine?

    Ciprian
    15/06/2013 at 11:32
    Reply

  6. „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat.“

    Ciprian
    15/06/2013 at 11:34
    Reply

  7. Cetățeni care au trimis scrisoarea nu știu un lucru pe lângă toate astea mai este si nebun si homosexual sa își aducă aminte Valerica cu aia mica de fostul iubit avocat,de aventura cu detinutul de la audieri in loc sa îl audieze la lăsat sa îl penetreze si cu cartușe cu tot pe lângă ca e gay ii si prevers si de actuali săi consilieri 2 la număr care tare îl iubesc pe castorel si am mai auzit de la un fost apropiat de al castorului si de noaptea de nebuni de la un hotel central unde își duce veacul betivul retardat al neamului cu un alt consilier foarte apropiat de fundul mitraliat al dintosului

    Bledea mihai prafosul
    15/06/2013 at 15:30
    Reply

  8. Mai bledea te-am rugat sa nu ii mai ataci ibovnicii..:)))acest retardat homosexual cu ischemiile sale nu stie altceva decat sa-i rupa mana baiatului concubinei sale,sa-si fugareasca progenitura din casa in miez de noapte,sa o snopeasca in bataie pe concubina,ce te astepti de la un asemenea specimen retardat care nu stie altceva decat sa amisune dupa funduri de barbat

    vasi
    15/06/2013 at 18:03
    Reply

  9. “Justitiarul neamului românesc “acest partar ,betiv,odios,santajist,nemernic,nebun,penal,retardat,piselcos si pungas pentru cei ce nu îl cunosc vi-l prezint pe numitul Valer Marian castorica sau senatorul OZN sau buggs bunny sau Tito cufurito.

    Bledea mihai prafosul
    15/06/2013 at 19:03
    Reply

  10. Doamne ca de multa rusine ne face marianu nost,ca de prost ii prost,da amu noi osenii neom duce la el si iom spune franc in fata sa plece si sa ne lase colegiul liber,ca noi vrem sa ne alegem alt senator.Da inainte de a pleca am vorbit cu Geo vecinu sa il ajutam ca am vazut pa un sait zasBadoo pe concubina senatorului ca isi cauta fu…alau ,da stim ca are o fata care canta la pian,da tare ne temem sa nu isi schimbe instrumentul si sa cante la trompeta,ca apoi ce om face?da a hi musai sa il ajutam pa marianu nost

    vasi
    15/06/2013 at 23:24
    Reply

  11. CARAGIALE ERA COPIL MIC

    nenea Iancu
    16/06/2013 at 19:11
    Reply

  12. ceva interese personale au avut si cei care il sustineau..clar

    tiberius
    17/06/2013 at 12:50
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *