Castorică escrocu’ şi Nicu Inteligentu’

Filed under: Locale |

caricatura

Deloc stimabilul şi cu atât mai puţin onorabilul Castorică a demonstrat din plin că se pricepe de minune la tabla adunării şi mai puţin la cea a împărţirii. La alegerile parlamentare a avut grijă de propriile buzunare, înhăţând 150.000 de lei bani negri din fondurile destinate campaniei sale  pe jumătate ilegale. De soarta banilor nimeni nu l-a întrebat, simţind că e o treabă de rahat. Banii au ajuns în salteaua lui Castorică, mereu complexat că are treaba mică. Prevăzător din fire, acesta şi-a pus bani negri la păstrare pentru zile urât mirositoare. În duhoarea pestilenţială care-l înconjoară s-a văzut obligat să se atingă de saltea mai repede decât credea. Cei 150.000 de lei palmaţi în campanie şi pitiţi la saltea au devenit sursa de finanţare a fiţuicii ordinare. Aceasta este sursa de finanţare pentru fiţuică, salarii, numeroasele potoale şi alcoale cu care Castorică îşi alimenta scula şi oul, făcând mai urât ca boul. Simţind că se apropie vremuri cu arpacaş printre guzgani, Castorică a început să devină tot mai zgârcit la bani. Însă nevoile financiare fiind tot mai presante şi mai aberante, Castorică şi-a găsit imediat o victimă nenorocită. Este vorba de Nicu, mare administrator, spaima zarzavagiilor şi a lebeniţarilor. Castorică pe Nicu  rapid l-a escrocat, îmbârligându-l să-şi vândă maşina şi să-i dea lui preţul încasat. Deştept nevoie mare, Nicu a rămas şi fără maşină şi fără bani, sperând să-şi recupereze împrumutul la anul sau peste mulţi ani. Astfel, Valerică a scăpat temporar de grija banilor, incluzându-l pe Nicu  în tagma fraierilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *