Circa două tone de baterii uzate colectate de preşcolari

Filed under: Locale |

lions

Lions Club “Someş” Satu Mare a extins paleta preocupărilor sale în folos comunitar de la lupta cu diabetul şi cu bolile de vedere, la activităţi cultural-ştiinţifice, pentru ca în acest an să se afle la a doua ediție în desfăşurarea activităţilor de mediu, respectiv programul de colectare de către copiii din grădinițele județului Satu Mare de la cetățeni a bateriilor uzate pentru reciclare. Astfel, ieri, în cadrul acţiunii care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor au fost premiate grădiniţele care au adunat cele mai multe baterii. Locul 1 i-a revenit Grădiniţei cu Program Prelungit ”Voinicelul” Satu Mare, cu 236 kg de deşeuri, pe locul 2 a urmat Grădiniţa cu Program Normal Beltiug – 168 kg de deşeuri, iar pe poziţia a treia s-a clasat Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Satu Mare -131 kg de deşeuri. “Grădiniţele au fost premiate cu materiale didactice care sperăm să fie utile în continuare în procesul de educare a tinerei generaţii. În cadrul acestui program au fost colectate peste 1.800 kg de baterii uzate. Cursul de instruire a educatoarelor s-a desfăşurat sub patronajul APM Satu Mare şi s-a finalizat printr-un concurs care a constat în prezentarea de către educatoarele participante în cadrul concursului a unei lucrări pe tema de mediu şi lionism. Toate cele peste 500 de educatoare participante au primit diplomă de participare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Lions Club “Someş” Satu Mare. Toţi cei peste 5.000 de copii participanţi la programul “Ne jucăm şi reciclăm” au primit diplome de participare, fiind acordate diplome pentru primele trei locuri copiilor din fiecare grădiniţă care au adunat cele mai multe baterii.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *