Cooperare intensificată pentru aderarea la Schengen

Filed under: Politic |

victor-ponta

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, sâmbătă, la Sofia, cu omologul său bulgar, Plamen Oreşarski, cei doi lideri stabilind să intensifice cooperarea pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Victor Ponta se află la Sofia pentru a participa la consiliul anual al Partidului Socialiştilor Europeni. “Aceasta este a doua întrevedere într-un interval scurt şi deja am stabilit să organizăm o întâlnire la nivel înalt la Varna, în toamna acestui an”, a declarat Plamen Oreşarski după întrevederea cu Victor Ponta, conform site-ului Novinite.com. Potrivit premierului bulgar, România şi Bulgaria s-au angajat să coopereze în continuare pentru depăşirea obstacolelor comune. “Am discutat în special despre aderarea la Schengen şi am decis coordonarea poziţiilor pentru a avea o influenţă mai mare în relaţia cu partenerii din Uniunea Europeană”, a subliniat Oreşarski, precizând că a discutat cu Victor Ponta şi despre o serie de proiecte energetice. La rândul său, premierul Ponta a insistat că România şi Bulgaria trebuie să renunţe la competiţia dintre ele şi să înceapă o colaborare veritabilă. “Cea mai bună oportunitate a ţărilor noastre este să colaborăm, să fim uniţi, în scopul aderării la Schengen şi pentru intensificarea absorţiei fondurilor UE”, a subliniat Ponta. “Mesajul meu pentru premierul Oreşarski a fost că trebuie să renunţăm la concurenţă şi la încercările de a demonstra că o ţară este mai bună decât cealaltă. Ambele ţări au avut de pierdut din cauza acestei abordări”, a continuat Ponta. În cursul reuniunii de la Sofia, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a fost desemnat drept candicat al socialiştilor europeni la postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Cu aceiaşi ocazie, Victor Ponta a vorbit despre consolidarea cooperării dintre cele două state în ceea ce priveşte politica de integrare europeană, eforturile comune privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aderarea la spaţiul Schengen, precum şi despre proiectele economice şi energetice comune ale României şi Bulgariei. “Împreună susţinem proiectul Nabucco, dar avem deja şi alte proiecte de transport de energie, dinspre România spre Turcia, de exemplu, şi spre zona Balcanilor de Vest. Am vorbit şi despre proiectele realizate prin fonduri europene, Strategia Dunării şi despre câteva investiţii concrete pe care le putem face, o noua hidrocentrală pe Dunăre, infrastructura spre noul pod de la Calafat-Vidin care a fost inaugurat, dar care trebuie evident sa fie însoţit de infrastructură”, a declarat Victor Ponta la sfârşitul întrevederii, potrivit sursei citate. Premierul a adăugat că în septembrie va avea o întâlnire mai amplă cu partea bulgară, cel mai probabil în format de şedinţă comună a celor două guverne. După întâlnirea cu Victor Ponta, premierul bulgar a spus că acest summit româno-bulgar va avea loc cel mai probabil la Varna, la sfârşitul verii sau la începutul toamnei, informează PSD. De asemenea, premierul Ponta s-a întâlnit şi cu ministrul Afacerilor Externe din Bulgaria, ministrul de Interne şi vicepremierul bulgar, însărcinat cu Afaceri Europene şi Fonduri Europene. Tot la Sofia, premierul a avut o întrevedere cu Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European şi Sergei Stanishev, preşedintele socialiştilor europeni, cu care a discutat teme de interes european.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *