Cum a poftit senatorul Marian la sediul GNV (II)

Filed under: Anchete&Reportaje |

scan

În calitate de director al cotidianului Gazeta de Nord- Vest, Marian Valer a demarat între anii 2002 şi 2008 o adevărată campanie de denigrare a fostului secretar al judeţului Satu Mare, Cornelia Bota. Aceste atacuri murdare au avut la bază refuzul secretarului Cornelia Bota de a-i vinde actualului senator independent fostul sediu al Gazetei de Nord- Vest, situat pe strada Mihai Viteazul nr.32 din municipiul Satu Mare. Spre ghinionul lui Marian Valer, Cornelia Bota n-a cedat, refuzând să-i facă jocurile, chiar dacă sănătatea i-a fost grav afectată. Cam aceasta este metoda de lucru a personajului Marian Valer, care a atacat de-a lungul anilor numeroşi oameni pentru a obţine favoruri de la unii, bani sau informaţii de la alţii.

Atacurile josnice ale lui Marian
După cum am relatat şi în numărul de ieri, fostul director Marian Valer s-a supărat pe secretarul judeţului, Cornelia Bota, pentru că a refuzat să-i vândă pe bani de nimic fostul sediu al cotidianului Gazeta de Nord-Vest, situat pe strada Mihai Viteazul nr.32, cerându-i o serie de acte care să dovedească dreptul de cumpărare. Întrucât nu avea de unde să scoată asemenea acte, numitul Marian Valer a pornit o campanie de presă furibundă împotriva secretarului judeţului Satu Mare, care a durat circa cinci- şase ani. Cornelia Bota a fost atacată prin articole calomnioase sau tendenţioase. O bună parte a acestora au apărut în cadrul rubricii de tristă amintire “Gura târgului”. De asemenea, Cornelia Bota a fost atacată uneori şi în articolele referitoare la fostul preşedintele CJ, Ştefan Szabo. Probabil că Marian Valer a tot sperat că secretarul judeţului va ceda în faţa acestor presiuni şi va reuşi totuşi să pună mâna pe imobilul situat pe strada Mihai Viteazul nr.32. În acest număr vom prezenta câteva dintre sutele de articole apărute despre Cornelia Bota în paginile Gazetei de Nord-Vest, la comanda directorului Marian Valer. Vom prezenta din nou cererea ilegală înaintată Consiliului Judeţean de directorul Marian Valer în numele SC Nord Vest Press SRL şi de directorul Baranyai Ştefan în numele SC Zotmar Press SRL, împreună cu Administraţia Ziarelor Gazeta de Nord-Vest şi Friss Ujsag, sub care nu apare niciun nume, ci doar o ştampilă şi o semnătură indescifrabilă, precum şi răspunsul secretarului Cornelia Bota, care i-a atras represaliile.

Victimele lui Marian Valer îşi fac asociaţie

Mai multe victime ale fostului procuror comunist, fost jurnalist şi fost director al Gazetei de Nord-Vest, apoi coordonator din umbră şi penumbră al ziarului, încă senator independent (fără niciun partid), numitul Marian Valer, au decis să înfiinţeze “Asociaţia victimelor lui Marian Valer”. În cadrul asociaţiei vor fi primiţi toţi cei care au fost ţintele calomniilor, şantajelor şi atacurilor acestui odios personaj. Printre membrii fondatori ai asociaţiei s-ar putea regăsi fostul primar al Sătmarului, Horea Anderco, fostul director al Administraţiei Pieţelor, Constantin Timciuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ştefan Szabo, fostul secretar al judeţului, Cornelia Bota, precum şi mulţi alţi oameni din administraţia publică locală, oameni politici, directori de instituţii publice, oameni de afaceri, chiar şi simpli cetăţeni, care au avut de suferit de pe urma atacurilor numitului Marian Valer.
Victimele numitului Marian Valer au stabilit şi principalele obiective de activitate ale asociaţiei. Acestea nu sunt mulţumite de excluderea senatorului Marian Valer din grupul PSD din Senat, cerând nici mai mult nici mai puţin decât excluderea lui din Senatul României. De asemenea, victimele şi-au propus să-l alunge pe acest individ odios din judeţul Satu Mare, pe care pur şi simplu l-a nenorocit în ultimii ani, în Dăbâca sa natală. Să sperăm că viitoarea asociaţie va reuşi să îşi înfăptuiască cât mai grabnic ambele obiective. Oricum, trebuie să se mişte foarte repede, întrucât, potrivit unor surse extrem de judiciare şi extrem de credibile, numitul Marian Valer nu mai are multe zile în libertate, având deja pregătit un pat într-o celulă răcoroasă şi o porţie de arpacaş generoasă.

Alex Ohaha

Tip: descarca de AICI varianta PDF a GNV pt. o calitate mai buna a imaginilor!

5 Responses to Cum a poftit senatorul Marian la sediul GNV (II)

  1. acest gogoman senator trbuie de buna seama alungat in satul sau natal….zbirrrrrrrr

    george
    06/06/2013 at 23:36
    Reply

  2. la remat cu el este expirat si desuet

    olimpia
    06/06/2013 at 23:39
    Reply

  3. scapane doamne de un asemenea specimen ca ne face satmaru de rusine

    imbre
    06/06/2013 at 23:41
    Reply

  4. Dar nimeni nu zice nimic de tanti cu ziarul , satmareanca, …… Bine ca a venit si ziua asta …. Dar a venit doar cand a deranjat in cercul lui …. vulpea , valerica fara frica ., DEMISiA uite demisia.myforum.ro si o ceream prin 2008 cand voi faceati pipi pe voi de frica .

    Claudiu
    07/06/2013 at 04:46
    Reply

  5. marian are sansa sa invete ce este adevarata umilinta, nu fariseismul de pana acum. Divinitatea i-a oferit aceasta ocazie a

    eminescu
    07/06/2013 at 15:56
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *