De unde va lua Banca 1 al cincilea dop pentru a-şi plăti dobânda, pentru că pe cele 4 le poate răscumpăra, dar al cincilea nu are efectiv de unde să-l ia? Sunt doar două variante: 1. mai cere un dop de la FED, dar evident problema nu e rezolvată definitiv ci doar amânată deoarece şi pe al cincilea trebuie să-l dea înapoi la un moment dat, nemaivorbind că şi pentru al cincilea dop va trebui să plătească dobândă, evident tot dopuri. Această variantă este evident fără ieşire. A doua variantă este ca Banca 1 să aştepte ca şi alte bănci să ia dopuri de la FED şi să ia dopuri de la aceste bănci, băncile acceptând şi altceva la schimb decât dopuri. Dar, la o analiză mai atentă, rezultă că şi această variantă este fără ieşire, deoarece toate dopurile aflate în circulaţie pe piaţă au ajuns în piaţă sub formă de împrumut către bănci, împrumut care este normal, este purtător de dobândă în dopuri. Pentru a face mai uşor de înţeles ce se întâmplă de fapt în relaţia FED-bancă propun spre analiză un joc binecunoscut, pe care majoritatea dintre noi l-au jucat. Este vorba despre jocul cu dansul şi scaunele.
În exemplul nostru ar fi 5 dansatori şi patru scaune. Cât timp este muzică (banii circulă) toţi cei 5 dansează, iar când muzica se opreşte (FED-ul cere dopurile înapoi), fiecare caută cât de repede să se aşeze pe câte un scaun, dar fiindcă există doar 4 scaune (dopurile în circulaţie) al 5-lea (dobânda) rămâne în picioare spre amuzamentul celorlalţi. Prin faptul că sunt şi alte bănci care iau dopuri de la FED se măreşte numărul de dopuri din piaţă dar datorită faptului că aceste dopuri sunt purtătoare de dobândă va exista întotdeauna un decalaj, tot mai mare, între numărul de dopuri existente în piaţă şi numărul de dopuri datorat către FED. Practic în nici un moment al existenţei acestei convenţii nu sunt suficiente dopuri să se plătească datoria, fie că sunt 4 dopuri în piaţă, 100 de dopuri sau 1 trilion de dopuri. Să nu uităm că FED nu vrea înapoi nimic altceva în schimb decât dopuri, aceasta fiind premisa de la care s-a pornit. Dacă FED ar accepta altceva în afară de dopuri nu am mai vorbi de o monedă de schimb adevărată ci despre o marfă ca oricare alta, utilizatorii acestor dopuri găsind că ar fi mai utilă astuparea sticlelor de vin cu dopurile destinate schimburilor şi FED-ul ar deveni ridicol, înşelând aşteptările şi încrederea celor care la început au acceptat dopurile ca monedă de schimb.
La un moment dat vor exista în lume, să zicem, 100 de dopuri; valoarea acestor dopuri va fi întotdeauna egală cu valoarea tuturor bunurilor (case, maşini, terenuri etc.) din lume. La început, când sunt în piaţă doar 4 dopuri tot ce există în lume s-ar putea cumpăra dând la schimb aceste dopuri, dar sigur că este cam greu să împarţi cele 4 dopuri la toţi proprietarii de bunuri şi pentru început banca 1 numai ea foloseşte cu adevărat moneda (numită de noi dop) iar toţi ceilalţi fac încă troc. Pentru cei care sunt sceptici privind valoarea reală a unui dop, în cazul în care acesta ar fi unica monedă de schimb în lume, juridic impusă, le sugerez să caute articolele din presa financiară despre moneda de 1 trilion de dolari. Pare incredibil, dar dacă păstrăm logica lucrurilor este singura concluzie privind valoarea a doar 4 dopuri. Am putea spune că din momentul în care toţi oamenii din lume au acceptat ideea de monedă unică, dopul, toate bogăţiile lumii sunt practic ale Fabricii de Dopuri din Portugalia, chiar dacă în circulaţie sunt doar 4 dopuri. Să nu uităm că atunci când oamenii au acceptat ca unică monedă de schimb dopul era normal nevoie de o formulă scrisă prin care s-a convenit de comun acord între oameni utilizarea dopurilor ca monedă. Şi este normal că s-au impus sancţiuni pentru folosirea altor monede de schimb decât dopul pentru a nu submina încrederea în dopuri. Trocul este acceptat tacit de către Fabrica de Dopuri, timpul trecând în favoarea ei, avantajele dopurilor fiind indiscutabile. Nu doresc să epuizez tema, ci doar ca acest articol să fie un subiect de analiză, pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul banilor (monedei) propun un dicton latin: ”In vino veritas”! sau şi mai bine sintagma care tronează pe moneda cea mai răspândită din lume, nu dopul!, ci dolarul: ”In God we trust!”. Las plăcerea cititorilor acestui articol de a analiza aspectele juridice şi filosofice ale acestei variante de punere în circulaţie a banilor, care, deşi pare incredibil, este folosită în genere, iar cine va analiza cu adevărat şi în profunzime subiectul va simţi vertijul halucinant provocat de actualul mod în care este pusă în circulaţie moneda de schimb, practic în orice ţară din lume, cu observaţia că unele bănci centrale nu sunt private ci aparţin statului respectiv, acest aspect neschimbând în fond problema returnării monedei, în cazul nostru ipotetic al dopurilor de plută. La un moment dat nu va exista suficientă monedă (dopuri) în lume nici pentru a plăti dobânda măcar, bineînţeles către cine altcineva decât pentru Fabrica Europeană de Dopuri din povestea noastră!
Economist Călin I.Covaci