More

    Dosarul “Valiza”: Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare

    Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.
    Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment. Tot atunci, procurorul a cerut completului de cinci judecători condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.
    Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE