Două sute de şoferi amendaţi în trafic în 24 de ore

Filed under: Locale |

Poliţiştii sătmăreni au derulat luni acţiuni menite a preveni accidentele grave de circulaţie, precum şi evenimentele care ar putea perturba liniştea şi ordinea publică. Cu această ocazie, pe linie rutieră, poliţiştii au sancţionat încălcările normelor legale în domeniu, aplicând peste 200 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a depăşit suma de 12.000 lei, iar fără permisele de conducere au rămas doi şoferi care au depăşit cu peste 50 km/oră limita de viteză legal admisă sau au efectuat depăşiri neregulamentare. Tot luni, poliţiştii Biroului Rutier au verificat dacă sătmărenii respectă prevederile legate de obligativitate a utilizării centurii de siguranţă. Dintre cei 52 de conducători auto opriţi pentru control, s-a constatat că 28 au încălcat aceste reglementări, poliţiştii aplicând amenzi în aceste cazuri. O altă categorie de acţiuni au fost derulate de patrulele de siguranţă publică şi au vizat sancţionarea tuturor acelor comportamente ce contravin normelor de convieţuire socială sau liniştii şi ordinii publice. Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea unor conflicte şi au aplicat, numai pe raza municipiului Satu Mare, amenzi în valoare de aproape 14.000 lei, urmărind în mod prioritar combaterea prostituţiei şi a cerşetoriei, mai ales în zona centrală a oraşului. La rândul lor, poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat luni controale la sediul mai multor societăţi comerciale, context în care s-a urmărit modul în care sunt respectate normele legale privind paza şi protecţia bunurilor. Poliţiştii au verificat dacă unităţile economice au luat măsuri de asigurare a bunurilor şi valorilor prin apelarea la personal de pază atestat profesional ori prin montarea unor mijloace tehnice de alarmare împotriva efracţiei sau camere de supraveghere video. În mod curent poliţiştii de ordine publică efectuează asemenea controale, mare parte din infracţiunile de furt putând fi prevenite chiar de proprietari printr-o asigurare temeinică a bunurilor şi valorilor deţinute.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *