More

    Externe

    China respinge acuzaţiile SUA în cazul Snowden
    Acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora Beijingul l-a ajutat pe fostul consultant IT Edward Snowden să părăsească Hong Kong-ul, în pofida unui mandat de arest al justiţiei americane, sunt “fără fundament”, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying. “Nu este rezonabil din partea Statelor Unite să pună în discuţie modul în care Hong Kong-ul îşi gestionează afacerile în conformitate cu legea, iar acuzaţiile aduse împotriva Guvernului central chinez sunt fără fundament. China nu poate accepta aşa ceva”, a declarat purtătoarea de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă. La Washington, purtătorii de cuvânt ai preşedinţiei şi diplomaţiei Statelor Unite, Jay Carney şi Patrick Ventrell, au criticat vehement Beijingul, acuzându-l, luni, că a “ales deliberat să elibereze un fugar, în pofida unui mandat de arest” şi paşaportului expirat al lui Snowden, fostul consultant IT american acuzat de spionaj. La 15 zile după un summit în California între preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping, care ar trebui să ofere un nou elan relaţiilor dintre primele două puteri mondiale, Casa Albă a deplâns faptul că “nu poate conta pe ei (chinezi) că îşi respectă obligaţiile juridice privind extrădarea”.

    Chişinăul va elabora un plan de acţiuni privind Transnistria

    Deputatul comunist Artur Reşetnicov a anunţat luni, în cadrul emisiunii În PROfunzime, că autorităţile de la Chişinău vor elabora un plan de acţiuni privind Transnistria. “Parlamentul a primit o declaraţie şi s-a obligat să elaboreze un plan de acţiuni, şi sper că vom lucra împreună asupra acestuia. Una dintre propuneri a fost să formăm un grup de lucru cu reprezentanţi de la Chişinău. Sperăm că la masa de negocieri să se implice şi cei de la Tiraspol”, a afirmat Reşetnicov, relatează PRO TV Chişinău. Totodată, liderul Partidului Democrat din R.Moldova Dumitru Diacov a menţionat că autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la o evoluţie după ce Evgheni Şevciuk a devenit lider al regimului separatist de la Tiraspol.

    Alerte false cu bombă în Polonia
    Câteva sute de persoane au fost evacuate marţi din spitale şi sedii ale unor parchete, în mai multe oraşe din Polonia, în urma unei serii de alerte cu bombă care s-au dovedit false, a anunţat ministrul polonez de Interne Bartlomiej Sienkiewicz. “Douăzeci şi una de instituţii din Polonia au primit alerte cu bombă (…). Potrivit informaţiilor de care dispune ministerul, viaţa sau sănătatea persoanelor care se află în aceste instituţii nu sunt în pericol. Aceste alarme s-au dovedit false”, a declarat Sienkiewicz pentru presă. La Varşovia, aproximativ 300 de persoane au fost evacuate din sediul Parchetului General şi aproximativ 500 de persoane, inclusiv bolnavi, au fost evacuaţi dintr-un spital, la Katowice.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE