More

    Furtuni în nordul, vestul şi centrul ţării

    Meteorologii informează că începând de duminică după-amiază până marţi seară vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în special în vestul, nordul şi centrul ţării, în timp ce în sud disconfortul termic se va menţine ridicat. “Din după-amiaza zilei de duminică 23 iunie, până în seara zilei de marţi 25 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în vestul, nordul, centrul ţării, la deal, la munte şi local, în special după orele amiezii şi la începutul nopţilor şi în celelalte regiuni. Vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 litri/ metru pătrat şi izolat 40 – 50 l/mp”, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE