Interzicerea simbolurilor comuniste în R. Moldova încalcă depturile omului

Filed under: Externe |

Comisia de la Veneţia a anunţat vineri, în cadrul celei de-a 94-a sesiuni plenare, că interzicerea simbolurilor comuniste în Republica Moldova vine în contradicţie cu drepturile omului şi libertatea de exprimare. “Fiecare are dreptul la liberă exprimare. Acest drept include libertatea de a căuta, primi şi comunica fapte şi idei”, afirmă experţi din cadrul Comisiei de la Veneţia, citaţi de Jurnal de Chişinău în ediţia electronică. Într-un raport preliminar, prezentat zilele trecute, experţi europeni au apreciat că Legea privind interzicerea simbolurilor comuniste, adoptată în Republica Moldova, trebuie anulată şi declarată neconstituţională, avertizând că altfel ţara va mai pierde un caz la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Parlamentul moldovean a aprobat, la 12 iulie 2012, Legea privind interzicerea simbolurilor comuniste, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2012. Această lege prevede pedepse cu amenda în cuantum de până la 3.000 de lei moldoveneşti (aproximativ 187 de euro) pentru persoane fizice şi de până la 10.000 de lei moldoveneşti (aproximativ 627 de euro) pentru persoane juridice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *