Ioan Rus: Regionalizarea e în avantajul săracilor

Filed under: Politic |

ioan-rus

Fostul ministru de Interne Ioan Rus (PSD) spune că regionalizarea vine în avantajul “săracilor” care “nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării”, susţinând că un “prim duşman” al regionalizării este Bucureştiul, iar un altul este corupţia. “În România sunt foarte multe Românii şi, dacă luăm un singur criteriu, cel al aportului la bugetul de stat al locuitorilor, vedem că Bucureştiul are peste 1.500 de euro pe cap de locuitor contribuţie, iar un locuitor din cel mai sărac judeţ are sub 100 de euro. Diferenţa între Bucureşti şi vreo 30 de judeţe este de 1 la 20. Un prim duşman al regionalizării este Bucureştiul. Descentralizarea şi regionalizarea vin în avantajul exclusiv al săracilor, nu al bogaţilor, pentru că ei vor pierde din această influenţă în urma acestui proces. Săracii nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării, ceilalţi au. (…) Alt duşman al regionalizării va fi corupţia şi distribuţia ei în acest moment în România. Nu discutăm de politică şi economie, ci de fotbal. Cum vă explicaţi că multe oraşe din Transilvania nu au nicio echipă de Divizia A, nu ne place fotbalul?”, a spus Rus.

El a subliniat că o altă problemă care trebuie rezolvată în procesul de regionalizare este cea a lipsei de coeziune internă între provincii. “În România s-au unit Moldova cu Ţara Românească şi Transilvania cu Ţările Române, dar nu s-au integrat încă, iar noi vrem să integrăm România în UE, dar aceste provincii nu au fost integrate. Dacă ar fi fost, am fi avut şapte autostrăzi peste Carpaţi. Din lipsa asta de coeziune internă apar discuţii despre statul naţional unitar. Este la îndemâna proştilor să opereze cu astfel de criterii, dar de proşti nu ducem lipsă”, a spus Rus.

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a răspuns lui Ioan Rus că intenţia Guvernului în ceea ce priveşte regionalizarea este ca “ghemul de la putere de la Bucureşti să se spargă, astfel încât decizia să meargă mai aproape de oameni”. “Este şi o rezistenţă din partea funcţionarilor din Bucureşti, iar acest lucru trebuie să dispară”, a conchis Dragnea.

Vicepremierul a mai afirmat că reşedinţa unei regiuni “trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate” şi spune că la baza stabilirii viitoarelor reşedinţe nu vor sta “orgolii şi criterii politice”, ci “criterii funcţionale”. “Reşedinţa unei regiuni trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate, care este centrul fluxurilor comerciale, fluxurilor economice, al celor demografice. Celelalte instituţii regionale vor fi amplasate în celelalte reşedinţe de judeţ”, a spus Dragnea. Potrivit acestuia, în fiecare judeţ din restul regiunii vor fi amplasate, de exemplu, Direcţia Regională de Sănătate sau Direcţia Regională Silvică ori Direcţia Regională în Educaţie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *