La Restaurantul Paloma – “Schimb de haine”, în premieră la Satu Mare

Filed under: Locale |

La Restaurantul Paloma se va desfăşura azi, începând cu ora 17.30, acţiunea “Schimb de haine”, primul eveniment de acest gen în Satu Mare, organizat de Raluca Jofi şi Carmen Frăţilă. Cu această ocazie, sătmărencele care doresc să participe sunt rugate să aducă cinci haine pe care cu siguranţă nu le vor mai purta, care vor fi folosite de alte persoane. Acestea sunt rugate ca hainele pe care le vor aduce să fie curate şi călcate, ca şi cum le-ar vinde, urmând ca hainele pe care le vor primi la schimb să arate la fel. La Paloma se vine cu umeraşe cu tot, pe care le vor recupera la plecare. Evenimentul va debuta la 17.30 pentru aranjarea hainelor, iar de la ora 18.00 va avea loc schimbul propriu-zis. La final se va organiza o tombolă, iar câştigătoarele vor merge acasă cu o ţinută specială oferită de Filomena Finta, trei rochiţe superbe de la Pe Tocuri Store şi un voucher în valoare de 150 lei oferit de Brands Outlet. Intrarea la acest eveniment costă 10 lei. Nord Vest TV şi Gazeta de Nord-Vest se numără printre partenerii media ai acestui eveniment.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *