More

    Mai multe ONG-uri cer CNCD sancţionarea lui Băsescu

    Mai multe organizaţii neguvernamentale cer Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) sancţionarea preşedintelui Traian Băsescu pentru unele declaraţii făcute recent la o întâlnire cu femei de succes, considerate discriminatorii. Potrivit unui comunicat remis miercuri MEDIAFAX, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizatii guvernamentale şi persoane din societatea civilă, care promovează drepturile femeilor si drepturile femeilor rome, au depus o petiţie adresată CNCD, solicitând sancţionarea şefului statului, ca urmare a declaraţiilor acestuia în cadrul întâlnirii cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri asociat revistei Business Woman. “Considerăm ca declaraţiile acestuia (…) sunt discriminatorii pe criteriul de gen, etnie şi statut social, aduc vătămare demnităţii şi imaginii femeilor şi femeilor rome din România, iar consecinţele unor astfel de declaraţii afectează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Drept urmare, am solicitat CNCD sancţionarea preşedintelui Traian Băsescu conform art. 26, pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. 1 si alin 4 din OG 137/200 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare”, spun semnatarii petiţiei. Aceştia mai atrag atenţia că declaraţiile lui Băsescu au “efecte periculoase” precum “instigarea la ură şi agravarea rasismului faţă de femeile rome” şi “consolidarea stereotipurilor discriminatorii de gen”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE