More

    Mici “cu probleme” mari pe rafturile unui supermarket din Zalău

    În urma unor controale efectuate la un supermarket (Kaufland, n.r.) din municipiul Zalău, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj au descoperit caserole cu mici contaminate cu salmonela. Cele 9 caserole au fost retrase imediat de la comercializare de pe rafturile magazinului, dar din întregul lot cu probleme o caserolă a fost vândută. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Sălaj, Vasile Chindriş, în urma unui control efectuat la magazine, ca urmare a unei alerte la nivel naţional privind comercializarea cărnii de mici infestată cu salmonela, în cel mai mare supermaket din municipiul Zalău, aceştia au depistat la vânzare, pe raft, nouă caserole provenite dintr-un lot contaminat. Conform evidenţelor, inspectorii sanitari veterinari au stabilit că în total au fost zece caserole cu mici contaminaţi din care una a fost vândută. “La raft au fost găsite nouă caserole, dar potrivit recepţiei, în total în unitatea respectivă au fost zece caserole de mici, din care una a fost vândută. Am retras toate caserolele găsite”, spun cei de la DSVSA Sălaj. Din câte se pare, carnea de mici contaminată cu salmonela a fost livrată de către o firmă din Piatra Neamţ la depozitul central al Kaufland Ploieşti, iar de acolo a fost distribuită la magazinele din ţară. În total este vorba despre 24 de judeţe, printre care şi Sălaj.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE