Nadal intră în istoria tenisului: spaniolul a câştigat al 8-lea titlu la Roland Garros

Filed under: Sport |

Rafael Nadal a obtinut, ieri, al 8-lea titlu din cariera pe zgura de la Roland Garros, performanta unica in istoria moderna a tenisului, dupa ce l-a invins in finala pe conationalul sau David Ferrer, cu 6-3, 6-2, 6-3. Finala a fost marcata de un intrus patruns pe teren cu o torta aprinsa si de o scurta repriza de ploaie. Trofeul invingatorului a fost inmanat de Usain Bolt, detinatorul recordului mondial in proba de 100 metri la atletism.
A patra finala suta la suta spaniola din istoria turneului de la Roland Garros a inceput intr-un ritm foarte alert, cu schimburi intense intre cei doi jucatori.
Nadal a facut primul break la 2-1, dar Ferrer a replicat imediat si a egalat situatia. S-a mers cap la cap pana la 3-3 cand Nadal a rupt din nou echilibrul si i-a fost suficient pentru a transa soarta primului set.
Detinator al titlului pe zgura pariziana, Nadal a inceput setul al doilea cu un break (2-0) si s-a distantat rapid la 3-0 si 4-1. La acest scor mai multi spectatori din partea superioara a arenei centrale Philippe Chatrier au oprit meciul printr-un protest ad-hoc. In cele din urma acestia au fost scosi din arena.
Nadal a castigat din nou pe serviciul lui Ferrer si s-a distantat la 5-1 moment in care un alt incident a oprit finala. De aceasta data un spectator a patruns pe teren cu o torta in mana chiar in jumatatea de teren a lui Nadal. Acesta a fost imediat inconjurat de o garda de corp. Spaniolul i-a facut insa semn acestuia ca este in regula si i-a strans mana. Spectatorul a fost scos pe sus in afara terenului.
Game-ul urmator Ferrer a facut re-break, dar Nadal a raspuns imediat castigand setul al doilea pe serviciul adversarului (6-2).
Nadal a condus cu 2-0 in debutul setului al treilea si finala parea jucata. Ferrer a avut insa o rabufnire de orgoliu si a echilibrat scorul (2-2). Nadal a salvat o minge de break de la 3-3, acesta dovedindu-se momentul hotarator al setului. A urmat un break (5-3) si astfel finala era decisa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *