More

    Numărul pensionarilor de boală a scăzut cu aproape 10%

    pensionari

    Potrivit datelor prezentate în cadrul şedinţei de ieri a Colegiului Prefectural de directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Satu Mare, Eugenia Sabou, numărul pensionarilor de boală a scăzut, faţă de anul trecut, cu circa 10 procente. Tot în scădere se află şi numărul pensionarilor înregistraţi la data de 1 iunie. Directorul CJP a mai arătat că pensia medie pe judeţ este de aproape 700 de lei, aflându-se într-o uşoară creştere faţă de anul precedent. Demn de remarcat este faptul că în prima parte a acestui an, în judeţ a crescut atât numărul angajatorilor cât şi numărul asiguraţilor.

    Cu peste o mie de pensionari mai puţini
    Conform celor prezentate de Eugenia Sabou, la începutul lunii iunie, în judeţul Satu Mare erau înregistraţi 83.005 pensionari, adică circa 26% din populaţia judeţului, cu 1.216 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, când erau înregistraţi 84.221 pensionari. Reducerea numărului de pensionari în judeţ se datorează, în cea mai mare măsură, scăderii considerabile, cu aproape 10%, a numărului de pensionari de invaliditate. Astfel, dacă la începutul lunii iunie a anului trecut erau înregistraţi 22.021 pensionari de boală, în aceeaşi perioadă a anului curent numărul acestora a scăzut cu 1.750, ajungându-se la 20.278 de pensionari de invaliditate. De asemenea, la aceeaşi dată mai erau înregistraţi 53.286 de pensionari cu limită de vârstă, 12.194 benbeficiari ai pensiei de urmaş şi 1.158 de pensionari anticipat. Totodată, mai sunt înregistraţi 1.048 de pensionari români care au domiciliul în străinătate.
    Directorul CJP a mai arătat faptul că în primele cinci luni ale acestui an au fost soluţionate 5.873 de cereri de pensie şi expertizate 6.616 persoane pentru pensia de invaliditate din care 498 au fost cazuri noi. Tot în perioada analizată au fost valorificate 993 de bilete de tratament din cele 1.127 primite de instituţia sătmăreană.

    Pensii totale de peste 250 de milioane de lei
    Din cele 258,7 milioane de lei, sumă ce reprezintă totalitatea cheltuielor pe primele cinci luni ale acestui an, circa 252 de milioane au reprezentat doar achitarea pensiilor în această perioadă. Făcând o medie lunară, ar însemna că în fiecare lună în judeţ sunt achitate pensii în valoare de peste 50 de milioane de lei. Pensia medie lunară în primele cinci luni ale acestui an a fost de 694 de lei, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când aceasta era de 667 de lei.
    Demn de remarcat este faptul că în primele cinci luni ale acestui an a crescut atât numărul angajatorilor cât şi a solicitanţilor de stagii de cotizare la Casa de Pensii. Astfel, la data raportării, în judeţ era înregistrat un număr mediu lunar de 6.841 de angajatori, faţă de 6.776, anul precedent, în timp ce numărul mediu lunar al asiguraţilor, adică a celor care plătesc cotizaţiile pentru pensii, a crescut de la 89.175 anul trecut, la 94.393 în acest an. Totodată, mai sunt încă 4.500 de sătmăreni cu domiciliul în străinătate care au solicitat stagii de cotizare la Casa Judeţeană de Pensii.
    Bursa locurile de muncă, un succes
    Tot în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, Marcel Maruşca, a prezentat pe scurt rezultatele Bursei generale a locurilor de muncă acţiune care a avut loc în data de 19 aprilie. La acest eveniment au participat 57 de agenţi economici care au oferit 433 de locuri de muncă din care 40 pentru cei cu studii superioare. Astfel, din cei circa 1.600 de participanţi la bursă, 450 au fost selectaţi în vederea angajării şi 143 de şomeri au fost angajaţi.
    De asemenea, în luna care a urmat acestei burse, au mai fost angajaţi 426 de sătmăreni, din care 21 cu studii superioare. Dintre aceştia, 267 au fost şomeri indemnizaţi şi 159 neindemnizaţi. Prefectul a apreciat activitatea noii conduceri a AJOFM felicitându-l pe directorul Marcel Maruşca pentru că a dinamizat şi eficientizat activitatea instituţiei.

     FLORIN DURA

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE