Opt şoferi sunt amendaţi zilnic de Poliţia Locală Satu Mare

Filed under: Locale |

politia-locala1

Poliţiştii locali sătmăreni continuă lupta cu şoferii care parchează pe unde îi taie capul. Potrivit bilanţului de activitate pe luna mai, au fost aplicate 254 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.800 lei, conducătorilor auto care au oprit autovehiculele în alte locuri decât cele special amenajate, respectiv pe spaţii verzi, pe terenuri destinate spaţiului verde, în zone cu regim de rezervare, ori au blocat accesul în parcare, curţi. Tot în cursul lunii trecute s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 34 de persoane care au fost identificate şi apoi îndepărtate din locaţiile respective. S-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru apelarea la mila publică, valoarea amenzilor fiind de 1.200 lei.
Conform aceleiaşi surse, în luna mai s-au aplicat 342 sancţiuni contravenţionale, din care 135 au fost cu avertisment şi 207 cu amendă în valoare totală de 55.650 lei. “Pe lângă acţiunile stabilite pentru această perioadă, poliţiştii locali au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor primite în această lună de la sătmăreni se ridică la 155, din care 147 au fost telefonice şi opt reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate, dar au existat şi reclamaţii nejustificate, nefondate”, se arată în bilanţul Poliţiei Locale.

Ciprian Bâtea

One Response to Opt şoferi sunt amendaţi zilnic de Poliţia Locală Satu Mare

  1. Frumoasa poza din Cluj

    Ionel
    05/06/2013 at 23:56
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *