Paradă, spectacole şi jocuri pentru cei mici

Filed under: Locale |

spectacol

Ziua Internaţională a Copiilor a fost celebrată, sâmbătă, la Satu Mare printr-o suită de manifestări, cei mici participând în număr mare la aceste evenimente. Au fost organizate parade, spectacole şi programe speciale pentru bucuria copiilor sătmăreni. La sărbătoarea copiilor s-au alăturat primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarii municipiului, Marcela Papici şi dr. Radu Roca, inspectorul şcolar general Mariana Roman, inspectorul şcolar Crina Leş, precum şi directorii unităţilor de învăţământ care au participat la această defilare.

Parada unităţilor de învăţământ în Centrul Nou
Evenimentele dedicate celor mici au debutat în faţa Teatrului de Nord, unde Bunicuţa Melania i-a aşteptat pe cei mici cu un spectacol de teatru, în cadrul căruia copiii au cântat, au recitat poezii şi au dansat. Apoi s-a intrat în Sala Mare a Teatrului de Nord unde au urmărit spectacolul pentru copii “20.000 de leghe sub mări”, prezentat de trupa Arcadia de la Teatrul Regina Maria.
Manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copiilor au continuat cu parada tuturor unităţilor de învăţământ din municipiul Satu Mare, de la grădiniţe, şcoli şi până la licee, şi care a fost condusă de fanfara din Foieni şi de majoretele de la Şcoala nr. 10. Parada s-a încheiat cu copiii de la Palatul Copiilor, însoţiţi de directorul instituţiei, Gabriela Silvăşan, după care o parte din copii s-au mutat pe strada Horea în faţa Teatrului de Nord, pentru a asista la un spectacol de ventrilocie cu Romeo Alună şi Bunicuţa Julieta, prezentat de Crina Zvobodă.

Program pentru copii, oferit de Nord Vest TV
Manifestările au continuat pe scena din Piaţa 25 Octombrie unde copiii de la grădiniţe au prezentat scurte momente artistice. A urmat apoi programul pentru copii oferit de Nord Vest TV, în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”, prezentat de Mihaela Avaşi. Spectacolul a fost deschis de copiii de la grupa mijlocie de la Grădiniţa “Mondiala”, după care au urmat cei de la grupa mare cu un moment de muzică populară. Pe scenă au urcat prichindeii de la Grădiniţa “Voinicelul” cu două momente inedite, apoi cei de la Grădiniţa nr. 6 cu dans etno, în timp ce prichindeii de la Grădiniţa nr. 2 au oferit un dans ţigănesc.
Preşcolarii de la Grădiniţa “14 Mai” au oferit un spectacol de minorete, iar show-ul dedicat copiilor s-a încheiat cu momentul artistic realizat de minoretele Şcolii Generale “Avram Iancu”. Toate unităţile de învăţământ au primit câte o diplomă de participare şi cadouri din partea organizatorilor. Pe scenă au mai urcat cei de la Grupul “Inedit”, elevi ai Şcolii de Arte, trupa “Still”, şi Ştefania Hotca.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *