Pictorul Kovacs Emil Lajos, la prima expoziţie personală la Muzeul de Artă

Filed under: Locale |

La Muzeul de Artă Satu Mare s-a desfăşurat vineri vernisajul expoziţiei de pictură “Printre oameni” al pictorului Kovacs Emil Lajos cu notaţii etnografice de Toth Zoltan, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Muzeul Judeţean. La vernisaj au participat directorul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean, Felicia Grigorescu, directorul de programe din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare, Nagy Orban, conducerea Asociaţiei Artiştilor Plastici (AAP) Satu Mare formată din preşedintele Gergely Csaba şi primvicepreşedintele Ştefan Tillinger.
Pictorul Kovacs Emil Lajos se află la prima sa expoziţie personală la Muzeul de Artă, iar temele sale preferate sunt peisajele, portretele, fiind un fidel al formei. Tot în cadrul acestei expoziţii, au fost prezentate notaţii etnografice realizate de sculptorul Toth Zoltan, care a studiat casele româneşti, maghiare şi şvăbeşti din cinci comune din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg. Pe parcursul vernisajului, programul artistic a fost susţinut de către pianistul Redai Adam, elev al Liceului Teologic Reformat.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *