Poliţiştii au împărţit 500 de scrisori locatarilor din Micro 14

Filed under: Locale |

prevenire

În cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” iniţiată de Poliţia Română, poliţiştii de proximitate şi de prevenire sătmăreni au organizat, marţi, o nouă acţiune preventivă, a cincea de acest gen, desfăşurată în municipiul Satu Mare de la începutul campaniei şi până în prezent. De această dată scrisorile cu mesaje preventive distribuite cetăţenilor au ajuns la proprietarii a peste 500 de apartamente din cartierul Micro 14. Cei cinci poliţişti care au participat la acţiune au purtat discuţii cu cetăţenii găsiţi acasă, în special cu cei care locuiesc la parter sau la etajul 1, recomandându-le să închidă geamurile şi balcoanele pe timpul nopţii sau atunci când nu pot supraveghea încăperea respectivă, precum şi uşile de la intrare, chiar dacă sunt persoane în locuinţă.

Cu această ocazie, poliţiştii au observat un comportament destul de precaut al proprietarilor vizavi de propriile locuinţe, dintre aspectele pozitive fiind amintite: montarea gratiilor la parter, verificarea persoanelor care sună la interfon, existenţa uşilor de înaltă siguranţă, relaţii de bună vecinătate între cetăţeni, factori care au influenţat dinamica furturilor din locuinţe în acest cartier, în sensul scăderii acestora în ultima perioadă. Acţiuni similare se desfăşoară în această perioadă în toate oraşele din judeţ, distribuirea scrisorilor către cetăţenii de la blocuri fiind urmată în luna iulie de organizarea de către poliţişti a unor întâlniri cu grupuri ţintă şi distribuirea unor broşuri informative.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *