More

    Pot fi depuse cereri pentru cota de lapte

    Producătorii de lapte de vacă din judeţul Satu Mare pot depune formularele de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din rezerva naţională până în data de 31 iulie. Acordarea se va face în funcţie de cantitatea de lapte disponibilă în rezerva naţională, pentru producătorii deţinători de cotă în a căror exploataţie s-a depăşit cota de lapte pe perioada anului de cotă precedent şi pentru exploataţiile care şi-au început activitatea pe parcursul anului de cotă.
    Producătorii care accesează rezerva naţională trebuie să îndeplinescă, cumulativ, mai multe condiţii, printre care să fi depăşit cota individuală de lapte sau să fi început activitatea în timpul anului de cotă, să deţină exploataţii cu un efectiv minim de două capete vaci de lapte la sfârşitul anului de cotă sau la data solicitării. Cantitatea minimă a cotei din rezerva naţionalã ce poate fi solicitată de către producători este de 1.000 de litri, iar cantitatea maximă este de 1.800.000 litri.
    Cererea tip se depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Satu Mare şi va fi însoţită de actul de identitate, codul unic de înregistrare, cardul de identificare a exploataţiei la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; paşapoartele vacilor de lapte care fac obiectul extinderii exploataţiei sau investiţiei noi, pentru care a solicitat cota din rezerva naţională, documentele prin care demonstrează cantitatea de lapte obţinută şi comercializată din exploataţia pentru care a solicitat cota din rezerva naţională şi o declaraţie pe propria răspundere privind surplusul cantităţii de lapte vândute direct faţă de cota deţinută, în cazul solicitării de cotă din rezerva naţională pentru vânzări directe.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE