Pricepuţi la toate?

Filed under: Editorial |

E o vorbă prin popor care spune că la politică şi la fotbal se pricepe oricine. Îşi are substanţa ei zisa cu pricina, fiindcă e greu de imaginat că poate trece o zi fără să auzi păreri, maxime şi cugetări despre lucrători sau despre evenimente din cele două domenii. Le poţi auzi oriunde: în autobuz, la birt, la coadă la plata impozitelor ori la masa pensionarilor în maiou care joacă table în faţa blocului. Nimic rău în asta, orice om e liber să îşi dea cu părerea. Unii îşi dau cu părerea în gard, dar sunt convinşi că au, în tot ceea ce spun, o dreptate atât de mare, că nu le-o poţi da deoparte nici cu motostivuitorul. Aceşti oameni fac parte dintr-o categorie şi aparte, dar şi cam prea largă: a celor care cred că românul se pricepe la toate. Chiar la toate.
Bunăoară vreun electrician, de pildă, dacă vine să-ţi repare o priză şi vede că ai de gând şi să îţi schimbi o uşă ţi-ar putea spune că te rezolvă el şi cu asta, că se pricepe şi ţi-o face şi mai ieftin ca alţi meseriaşi. Că mai apoi vezi că uşa nu se închide prea bine sau că, dacă se face puţin curent, ar fi posibil să-ţi cadă în cap sau pe picioare, asta e. Alţii vin şi spun că şarpante trainice ca ei nu mai pune nimeni.
O iei de bună, ca unul de bună credinţă, după care, dacă vine o furtună cu puţină personalitate, vezi că ţi-a plecat acoperişul pe aripile vântului. Pe aceeaşi idee, şi prin instituţiile din ţara asta, fie că sunt publice sau nu, unii sunt puşi să facă lucruri pe care nu le stăpânesc cel mai bine. Iar rezultatele sunt tot din cele care te fac să te sui pe pereţi, cu tot cu cai verzi.
Un lucru de calitate sau performanţe într-un domeniu sau altul nu se vor putea obţine vreodată dacă cel care e un artist la mânuit cheia de 14 se va apuca de compus muzică clasică fiindcă e convins că se pricepe şi la asta ori pentru că i s-a trasat sarcina s-o facă. Atâta vreme cât n-o să ne dezbărăm de acel „las’ că merge şi aşa” ne vom uita cu jind la alţii de prin ţări cu ştaif care s-au convins că spusa „omul potrivit la locul potrivit” chiar nu e o vorbă-n vânt.

Tiberiu Sabo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *