Primarul Zalăului, invitat să-şi prezinte realizările sau nerealizările făcute în campania electorală

Filed under: Actualitatea Salajeana |

edil

După finalizarea unui an de mandat (iunie 2012-iunie 2013), de când a fost reales în funcţia de primar al municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu a fost invitat la o dezbatere publică în care să îşi prezinte realizările sau nerealizările promise în cadrul campaniei electorale.

Astfel, joi, începând cu ora 17.00, la Primăria Municipiului Zalău va avea loc un forum cetăţenesc organizat de către Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD), în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni şi Fundaţia pentru Dezvoltare Umană Socrate. Evenimentul, la care sunt invitaţi să participe atât aleşii locali, cât şi cetăţenii municipiului, este organizat în cadrul proiectului “Votul tău, viitorul tău contează!”, implementat de CRD, în perioada februarie 2012 – februarie 2014. “Prin acest proiect ne propunem să informăm cetăţenii despre mecanismele de responsabilizare a candidaţilor şi aleşilor la nivel local şi naţional, dar şi despre formele de implicare ale cetăţenilor în procesul decisional”, spun reprezentanţii Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD).
Ales pentru a treia oară în funcţia de primar al municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu promitea că în acest mandat va încerca să atragă fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor, să remodeleze zona centrală, să modernizeze parcul central şi sistemul de iluminat public. De asemenea, pe lista proiectelor se aflau şi reabilitarea unor unităţi de învăţământ – Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” şi Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, dar şi modernizarea complexului comercial agroalimentar, reabilitarea Clădirii Transilvania şi a Casei Municipale de Cultură.

Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *