Programul Rabla va începe abia peste câteva zile la Satu Mare

Filed under: Locale |

Programul “Rabla” va începe abia peste câteva zile şi la Satu Mare, potrivit reprezentanţilor firmei Remat, singura autorizată la nivel judeţean pentru preluarea maşinilor vechi în cadrul acestui program. În aceste zile o delegaţie a firmei se află la Bucureşti pentru a aduce tichetele valorice care vor fi eliberate în schimbul rablelor preluate. În prima etapă, peste două-trei zile, la Satu Mare vor ajunge doar 44 de vouchere mult sub solicitări deoarece la Satu Mare sunt înscrişi peste o mie de solicitanţi. Vor urma şi alte etape, însă conducerea Remat estimează că, în total, în acest an vor putea fi eliberate la Satu Mare doar 200-250 de vouchere.

Potrivit directorului Remat, Marius Bucureştean, valoarea unui voucher “Rabla” din acest an este de 1.500 de euro (circa 6.000 de lei), însă comparativ cu anul trecut, pentru achiziţionarea unei maşini noi va putea fi folosit doar unul singur şi nu trei, aşa cum era până acum. “Voucherul este transmisibil, adică poate fi vândut, dar va putea fi folosit doar unul singur la achiziţionarea unei maşini noi. Anii precedenţi puteau fi folosite trei astfel de vouchere, în valoare de câte 800 de euro fiecare. Acum va putea fi folosit doar unul singur, în valoare de 1.500 de euro. Consider că anii precedenţi era mai avantajos, dar se pare că programul este din ce în ce mai greu de derulat”, a mai spus Marius Bucureştean.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *