More

    S-a dat startul Zilelor Judeţului Satu Mare

    judet

    Prima ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare a fost deschisă oficial ieri seară în Piaţa 25 Octombrie. După intonarea Imnului de Stat al României şi a Imnului Europei de către corul “Solemnis”, au urcat pe scenă autorităţile judeţene şi locale, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, alături de viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici. După ce prefectul Eugeniu Avram şi primarul Dorel Coica le-au adresat un cuvânt de salut sătmărenilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a deschis oficial evenimentul. “Vreau să transmit un salut din partea Consiliului Judeţean şi din partea prietenului meu, vicepreşedintele Mircea Govor, din partea vicepreşedintelui Rudolf Riedl şi a consilierilor judeţeni. Vreau să vă spun că urmează trei zile de distracţie. Dragi, sătmăreni, ştim cu toţii acest lucru: ospitalitatea este tradiţia noastră. Şi asta a fost de secole. Asta vrem să arătăm ţării. Că Satu Mare şi sătmărenii au cu ce să se mândrească!”, a precizat Adrian Ştef. Manifestările au continuat cu un program muzical al Cvartetului Dinu Lipatti, apoi un concert de muzică clasică susţinut de Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, urmat de un show pirotehnic. Prima seară s-a încheiat cu un laser show spectaculos. 

    Pe parcursul celor trei zile, preşedintele Adrian Ştef a declarat că primăriile din judeţ vor avea câte o căsuţă în care îşi vor putea prezenta atât specificul culinar, cât şi cultura zonei de unde provin. Conform aceleiaşi surse, Ziua Judeţului are menirea de a promova judeţul Satu Mare. Vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că evenimentul constituie un prilej perfect de a promova valorile judeţului atât în România, cât şi în străinătate.
    În cadrul primei ediţii a Zilelor Judeţului va avea loc şi Festivalul Pălincii, care a ajuns la a IV-a ediţie şi care a devenit deja o tradiţie şi un brand al judeţului Satu Mare. Este de aşteptat ca anul acesta să fie cea mai reuşită ediţie, producătorii de pălincă declarându-se foarte interesaţi de a participa cu cele mai bune produse. De asemenea, ediţia din acest an a Festivalului Mămăligii va fi organizată de Consiliul Judeţean, după ce anul trecut a fost parte a Proiectului “Tur gastronomic în judeţele Szabolcs – Szatmar – Bereg şi Satu Mare”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Ediţia din acest an a Festivalului Mămăligii va avea în premieră trei secţiuni, pe lângă mămăligă, vor fi secţiuni şi de bogracs şi produse de patiserie. Echipele participante vor trebui să convingă un juriu format din bucătari renumiți pentru a câştiga marele premiu. O noutate la prima ediţie a Zilelor Judeţului va fi Concursul de tăiat lemne, care va avea loc în faţa Hotelului Dacia. Organizat după regulamentele internaţionale, concursul va fi cu siguranţă unul foarte spectaculos şi va atrage numeroşi spectatori.

    CIPRIAN BÂTEA

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE