More

    Sărbătoare întreită pentru Teodor Curpaş

    curpas

    Triplă sărbătoare pentru cunoscutul publicist sătmărean Teodor Curpaş, care ieri şi-a lansat ultimele sale trei volume. Este vorba despre volumele de poezie “Văpaie în suflet” şi “Rugă şi dialog”, precum şi volumul de proză “Oameni şi fapte”. La eveniment, Teodor Curpaş a fost înconjurat de prietenii săi foarte apropiaţi, printre care poţi fi amintiţi directorul Direcţiei de Cultură, George Vulturescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop, directorul editorial al Gazetei de Nord Vest, Voicu D. Rusu, directorul Nord Vest TV, Răzvan Govor, preotul Viorel Paşca, realizatorul TV Dumitru Ţimerman, poeţi, scriitori, oameni de cultură din judeţ, alţi invitaţi.

    Primul care a luat cuvântul a fost Felician Pop care a afirmat despre cărţile lansate ieri că sunt un act de curaj din partea autorului, iar despre Teodor Curpaş că a cultivat prietenia de durată, a ştiut să-şi facă discipoli şi căruia destinul i-a oferit în prezent să trăiască o a doua tinereţe. “Prin aceste cărţi, dascălul Teodor Curpaş ne mai predă o lecţie a modestiei şi noi ar trebui să-i fim recunoscători”, a mai spus Felician Pop, îndemnându-i pe toţi să citească cărţile autorului.
    De asemenea, preotul Viorel Paşca a spus că Teodor Curpaş le-a făcut prietenilor o surpriză frumoasă cu aceste trei cărţi, adăugând că, cu toate că are familia departe, alături de autor au venit prietenii săi care ţin, în acest fel, locul celor dragi. Făcând câte o scurtă recenzie a celor trei cărţi, preotul Paşca a afirmat că “Rugă şi dialog” face referire la adevărata rugăciune către Dumnezeu dar şi la dialogul dintre oameni, “Văpaie în suflet” este o trăire lăuntrică a autorului, iar “Oameni şi fapte” este o descriere a tuturor prietenilor lui. L-a felicitat pe Teodor Curpaş în numele tuturor prietenilor şi l-a încurajat să nu se oprească aici. “Sărbătoarea lui este şi sărbătoarea noastră, bucuria lui este şi bucuria noastră. Teodor Curpaş este un exemplu demn de urmat atât de către noi cât şi de către copiii şi nepoţii noştri”, a mai spus preotul Viorel Paşca.
    Exprimându-şi bucuria că la evenimentul de ieri s-au întâlnit toţi prietenii adevăraţi ai autorului, Voicu D. Rusu a precizat că cele trei cărţi sunt o dovadă a unui talent autentic şi a unei munci rodnice care se converteşte într-un demers literar de mare valoare. “Ceea ce prezintă prietenul nostru Teodor Curpaş în aceste cărţi sunt elemente din viaţa sa prezentate cu o înţelepciune deosebită, reprezintă trăirile sale sufleteşti. “Prin tot ceea ce face, Teodor Curpaş luptă, din punct de vedere cultural, împotriva globalizării, care ne face să uităm de specificul nostru naţional”, a mai spus Voicu D. Rusu. Cuvinte frumoase la adresa autorului cât şi a cărţilor sale au mai spus George Vulturescu şi Dumitru Ţimerman, care au afirmat că Teodor Curpaş şi-a câştigat locul său în poezia sătmăreană, marca sa poetică fiind inconfundabilă. Tot cu această ocazie, Teodor Curpaş a primit şi o diplomă de excelenţă pentru întreaga sa activitate din partea Revistei “Cervantes”.
    La final, Teodor Curpaş a mulţumit tuturor prietenilor, în special Nord Vest TV şi Gazetei de Nord-Vest, preoţilor şi bisericii, precum şi tuturor celor care l-au ajutat şi îndemnat să scrie. “Prin scrierile mele nu am căutat rima în mod special, ci mai degrabă am vrut să transmit trăirile mele sufleteşti”, a mai spus Teodor Curpaş după care a mulţumit tuturor prietenilor care au luat parte la sărbătoarea sa.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE