More

    Ştefan Mărcuş,… „Tenor cu viitor mare“

    6

    «Sintagma „tenor cu viitor mare“, decupată dintr-un material apărut în Gazeta de Duminecă, din vara anului 1908, cu referinţă la serbările ASTRA de la Şimleul-Silvaniei, se aplică tenorului Ştefan Mărcuş, unul dintre tinerii ardeleni care s-a îndreptat apre altarul Thaliei, strălucind câţiva ani.
    Pentru cei de astăzi, numele Ştefan Mărcuş spune prea puţin, chiar puțini dintre muzicieni putând formula unele consideraţii despre personalitatea sa, deşi colbul aşternut asupra activităţii acestuia – ca şi a altor artişti români – constituie un oprobriu asupra generaţiilor ce nu ştiu să-şi cunoască şi să-şi preţuiască antecesorii. Căci, Ştefan Mărcuş este, fără îndoială, un pionier al artei sunetelor, al artei noastre interpretative, un destin rectiliniu, cariera sa având două faţete distincte, de cântăreţ şi de muzicolog, de istoric al artei române din Transilvania, mai exact, al artei muzicale. Dar nu numai. A avut o poziţie importantă în frontul administrativ-cultural, la Oradea şi, în refugiu, la Timişoara, cu calitatea de „inspector general al artelor“, dedicându-se şi iscodirii documentelor, pentru a încropi o carte fundamentală […] volumul Thalia Română, piatră de căpătâi în afirmarea gândirii muzicale prin formele sale interpretative, extrem de generoasă sub aspect informaţional.
    Ştefan Mărcuș este, sub un cu totul alt aspect, întemeietorul unei distinse familii de muzicieni. Soţia, Ritta Mărcuş, a fost soprană de operă, iar fiica lor, Lya Mărcuș, una dintre vedetele Operei Române din Cluj, realizând creaţii memorabile în roluri de soprană lirică, la mijlocul veacului al XX-lea. Soţul acesteia, Leontin Anca, s-a remarcat în calitate de pianist şi, îndeosebi, de dirijor marcant al aceleiaşi Opere clujene. Fiul, Lucian Anca, a ajuns dirijor, mai întâi la Cluj, apoi la Opera Română din Bucureşti. Este căsătorit cu Gerda Radler, o apreciată soprană a aceleiaşi instituţii. […]

    Debutul său s-a petrecut la Budapesta

    28 iunie 1908, pe scena Király Színház, când a susţinut partida Absolon din Szulamith, muzica Donát Ede, într-o producţie a Conservatorului, ale cărui cursuri le urma.

    Kiraly-Szinhaz

    Publicitatea spectacolului
    de absolvire a şcolii de teatru
    particulare a lui Rákosi Szidi,
    Szulamith – duminică, 28 iunie 1912, ora 15:00 –, la teatrul de operetă Király Színház, cu Márkus (Ştefan Mărcuş) în rolul lui
    Absolon, din tribul macabeilor, după cum precizează distribuţia

    Aprecierile la adresa interpretării sale au fost unanime şi periodicele au surprins momentul, făcând deliciul românilor, care-şi vedeau astfel, croită şi recunoscută înaintarea, într-un domeniu mai puţin adjudecat până în acel moment.»
    Rândurile anterioare sunt desprinse dintr-un amplu articol al reputatului muzicolog dr. Octavian Lazăr Cosma, publicat în nr. 3, din anul 2001, al revistei Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Muzica, intitulat exact ca mai sus. Le-am reprodus pentru ca, înainte de a vă oferi o prezentare interbelică a personalităţii lui Ştefan Mărcuş, să vedem, împreună, cam cum ar fi trebuit să-l mai avem în memorie pe la începutul mileniului în curs. Fiindcă (nu-i aşa?), dacă dl. Octavian Lazăr Cosma, care are atâţia şi câte şi mai câte pe cap, îl ştie atât de bine, şi de atât de bun, noi, sătmărenii, cu mult mai puţine valori autentice în evidenţă, vizor şi pridvor, de ce nu ne-am mai pune la punct? Punct şi de la capăt, desigur.

    Stefan-Marcus-I

    Fotografie publicată
    în Foaia ilustrată nr. 32
    din 8/21 iunie 1908
    Prezentarea interbelică pomenită şi promisă am obţinut-o efectuând traducerea celor consacrate lui Ştefan Mărcuş în lucrarea intitulată Bihor-Biharmegye, Oradea-Nagyvárad Kulturtörténete és öregdiákjainak emlékkönyve, deci Istoria culturală și albumul comemorativ al vechilor absolvenți ai județului Bihor și Orăzii-Mari, având ca redactor responsabil pe Fehér Dezső şi interval de apariţie editorială 1933-1937, prin Societatea pe acțiuni Adolf Sonnenfeld Oradea.
    În legătură cu volumul de care am avut norocul să ne folosim ar mai fi de precizat că a fost cumpărat „dela talcioc“, la Cluj, de către Leontin Anca (ginerele lui Ștefan Mărcuș), în data de 20 mai 1962.
    Să trecem însă la treabă, la traducere, mai exact…

    Ştefan MĂRCUŞ*
    avocat,
    fost prefect de poliție

    Este unul dintre puținii care, dedicându-se artei, nu țin seama nici de naționalitate, nici de confesiune, fiind interesați doar de calitatea și valoarea umană.
    S-a născut în 1886 la Hodișa, o comună a județului Satu Mare. Deja din primii ani de școală vocația l-a atras spre artă. Vocea sa deosebită a atras atenția, devenind prim solist al serviciilor divine și serbărilor gimnaziale. În anii de școală a fost legat printr-o prietenie intimă de băieții Ferdényi și Waldmann. După terminarea studiilor medii, la Oradea, s-a dus la Budapesta, unde s-a înscris la facultatea de drept a Universității. A urmat șapte semestre și, cu mare greutate, a dat un examen de bază.

    Între timp, a devenit președinte al Societății academice „România Jună“ din Viena, îndrumând vreme îndelungată tineretul. În fiecare vară a organizat turnee artistice în regiunile ungurești locuite de români, de multe ori, în împrejurări chiar grele. Tatăl său fiind lider al ASTRA și membru marcant al Partidului Național Român, era firesc să ia parte și el la mișcare, dar aceasta nu i-a afectat prietenia sinceră față de colegii maghiari. A cântat atât în Catedrala romano-catolică din Satu Mare, cât și în biserica reformată. A participat, întotdeauna cu plăcere, la festivitățile societăților de binefacere maghiare, germane și românești, drept care a și fost – întotdeauna și peste tot – prețuit.

     

     După absolvirea Academiei

    a evoluat în mai multe orașe mai mari din străinătate8). Între timp, nu a contenit să se perfecționeze, însușindu-și treizeci și șase de opere. A cântat sub conducerea dirijorilor cei mai redutabili și renumiți ai lumii, însă războiul i-a frânt la mijloc cariera. Pornind de la gradul de locotenent și ajungând până la cel de căpitan9), și-a îndeplinit datoria comandând detașamente de muncă pe aproape toate fronturile și, în cele din urmă, în calitate de referent tehnic al Diviziei 8 de cavalerie. El a construit funicularul de la Monte San Michele, fiind amintit, în mai multe rânduri, în consemnările arhiducelui Josif 10).

    foto St M de pe front b
    foto St M pod a
    Ştefan Mărcuş, à la guerre…

    În 1919 preia conducerea poliției din Oradea-Mare. În anul 1922 este înlocuit, în 1924 este inspector al artelor și teatrelor, luându-și, între timp, licența în drept, iar în 1927 își depune examenul de avocat. În această perioadă a fost un militant activ al partidului averescan, dar în anul 1932 trece în rândurile partidului național-țărănist ardelean, al cărui membru fidel este și azi11).
    Încă în 1918 a luat-o de soție pe renumita cântăreață Rita Mărcuş**12), care este și în prezent sufletul artei interpretării vocale orădene. Din această căsnicie se nasc trei copii. În anul 1920 este numit director executiv al Operei române din Cluj, însă – datorită unor binevoitori – niciodată nu a putut să își ocupe postul. Așadar, a rămas aici și orașul acesta13) i-a devenit cea de-a doua patrie. În 1924 a devenit membru al „Asociaţiei Ziariştilor din România“. În anul 1927 a fondat „Societatea Teatrului Român din Oradea“, iar în 1932, „Asociația Amicii Muzicii“.
    În 193114) i-a apărut studiul Din trecutul Sătmarului. Actualmente lucrează la un volum impresionant, intenționând să scrie, pe bază de documente, istoria comitatului Sătmar. De altfel, cu scrisul s-a îndeletnicit chiar de când era foarte tânăr. Prima sa nuveletă, în limba română, a scris-o la Beiuș, în 1902. În anul următor îi apare o nuvelă în limba maghiară în publicația budapestană Pesti Napló.
    Atât el, cât și soția sa – Rita Mărcuș – participă din plin la fiecare operă de binefacere socială și umanitară, evoluând în peste o sută de concerte caritative fără a pretinde vreun ban. Pe bună dreptate, sunt puțini cei care ar fi pus în slujba interesului public mai mult decât Ștefan Mărcuș și soția sa.

    8) Troppau şi Teplitz-Schönau (astăzi, Opava şi, respectiv, Teplice, ambele în Republica Cehă), precum şi Salzburg (Austria).
    9) În martie 1918, căpitan în Batalionul de Sappeuri No. 12.
    10) Arhiducele Joseph August de Austria (1872 – 1962).
    11) – în 1937.
    12) Margaretta Mărcuş, n. Mergenthaler, originară din Viena.
    13) Oradea.
    14) – de fapt, 1932.

    Nu-i stătea capul la carte, gândindu-se permanent la artă. Devine solist al corului facultății, apoi ajunge la școala de teatru a lui Szidi Rákosi1). Aici, prima parteneră i-a fost Kosáry Emmi2), dar el era atras de operă și, ca bursier al Societății ardelene pentru fond de teatru român, a ajuns la Academia de artă din Viena3). Degeaba s-a trimis după el, oferindu-i-se să devină – în locul lui Ráthonyi4), plecat – junele prim al Teatrului Király5), a rămas la Viena și a studiat patru ani la maestrul Geiringer6). Deşi studiile și le-a încheiat, cu rezultate excelente, în anul 1912, primul concert vienez și l-a susținut deja în 1911. Sub bagheta lui Richard Strauss a cântat la Volksoper 7).

     

    * – în original, Mărcus István şi Marcus István.
    ** – în original, Rita Marcus şi Marcus Rita.
    1) – n. Kremsner Szidónia (1852 -1935), actriţă, pedagog teatral.
    2) Una dintre cele mai redutabile şi populare vedete ale operetei maghiare interbelice (n.1889 – d.1964).
    3) – la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena, între 1908 -1912.
    4) Ráthonyi Ákos (1868-1923), actor, tatăl regizorului şi scenaristului omonim.
    5) „Király Színház“, teatru de operetă, care, în perioada sa de glorie (1904 -1925), s-a bucurat de cea mai mare popularitate şi cel mai mare succes de casă la Budapesta.
    6) Gustav Geiringer (1856-1945), pedagog muzical, prorector al Akademie für Musik und darstellende Kunst.
    7) – debut la 14 iunie 1911, în Povestirile lui Hoffmann.

    Ovidiu MICA

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE