More

    Sute de hectare de teren sub ape

    salaj

    Potrivit Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, ploile torenţiale de luni seara au afectat mai serios comunele sălăjene Boghiş, Crasna, Horoatu Crasnei, Cizer, Plopiş, Cristolţ şi Sălăţig. La Horoatu Crasnei, o casă, un magazin şi 6 anexe gospodăreşti au fost inundate, 11,5 hectare de teren agricol şi o jumătate de kilometru de drum a fost acoperit de ape. În comuna Boghiş au fost inundate 34 de hectare de teren arabil, iar în Sălăţig, alte 30 de hectare, plus şapte kilometri de drum comunal, trei podeţe fiind colmatate. În comuna Crasna, 2,5 kilometri de drum comunal au fost afectaţi de alunecările de teren cauzate de precipitaţii şi 18 hectare de teren au căzut sub stăpânirea apelor.

    În total, la nivel de judeţ, din datele raportate de primării, bilanţul se prezintă astfel: o casă, şase anexe gospodăreşti, 11 podeţe, 12 fântâni, 0,3 kilometri de drum judeţean, 19,3 kilometri de drum comunal, 3,5 kilometri de uliţe, un magazin, 100,5 hectare de teren arabil şi 18 hectare de păşuni şi fâneţe inundate. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în aceste situaţii fiind cazul şi de fântâni inundate, Ministerul Sănătăţii a transmis direcţiilor de sănătate publică un plan de măsuri. Planul conţine şi câteva recomandări pentru populaţia afectată de inundaţii, şi anume: să se consume apă îmbuteliată, să nu se bea apă direct din fântâni, să se utilizeze pentru prepararea alimentelor apă fiartă şi răcită, să se consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic; să se evite expunerea prelungită la umezeală, să se păstreze alimentele în condiţii igienice, să se respecte igiena individuală, iar la primele semne de boală cetăţeanul să se prezinte la cel mai apropiat medic sau spital.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE