UDMR vrea descentralizarea serviciilor publice deconcentrate

Filed under: Locale |

kereskenyi-gabor

Deputaţii şi senatorii UDMR au înregistrat ieri la Parlament o propunere legislativă privind descentralizarea serviciilor publice deconcentrate. “Aceste servicii pot funcţiona mai bine şi mai eficient dacă sunt în subordinea autorităţilor locale şi judeţene. (…) Până în anul 2013, descentralizarea a avut loc doar în două domenii: în educaţie şi în sănătate. În aceste domenii este dovedit că serviciile oferite cetăţenilor sub administrarea autorităţilor locale au fost de o calitate mai ridicată faţă de serviciile de înainte de descentralizare. Astfel, urmând exemplele prezentate anterior, este necesară şi benefică descentralizarea unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale. Având în vedere cele de mai sus, supunem Parlamentului spre dezbatere şi adoptare prezenta iniţiativă legislativă, care prevede descentralizarea unui număr de 18 servicii deconcentrate din subordinea a 9 ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale, respectiv, după caz, consilii judeţene, consiliul general al municipiului Bucureşti sau consilii locale”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative, transmisă redacţiei de deputatul Kereskenyi Gabor (foto).

Pe lista serviciilor publice deconcentrate propuse să treacă în subordinea Consiliilor Judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află 17 instituţii deconcentrate. Este vorba despre: Direcţia Judeţeană pentru Agricultură, Inspectoratul Teritorial Judeţean pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice, Direcţia Judeţeană Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Teritorial Judeţean de Regim Silvic şi de Vânătoare, Centrul Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional. Cluburile Sportive Şcolare sunt propuse să treacă în subordinea Consiliilor Locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ.

Szasz Lorand

One Response to UDMR vrea descentralizarea serviciilor publice deconcentrate

  1. You can expect consumers the refinancing price that is lowest available so you spend less and can reduce your funds!

    Gay
    17/12/2014 at 22:34
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *