Vremea continuă să fie călduroasă

Filed under: Locale |

Vremea se va menţine călduroasă şi azi, local caniculară după-amiaza în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 35 de grade, local, în Oltenia, Banat şi Crişana. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în partea a doua a zilei în zona de munte, mai ales a Carpaţilor Orientali, iar noaptea în regiunile nord-estice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 14 şi 22 de grade. Vremea va fi călduroasă şi mâine în majoritatea regiunilor, local caniculară după-amiaza în vestul şi sudul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *