Zilele Biodiversităţii în Ariile Protejate ”Râul Tur”

Filed under: Locale |

    Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, în parteneriat cu Asociația E-Consult, organizează prima ediţie a evenimentului Zilele Biodiversităţii în Ariile Protejate ”Râul Tur”. Evenimentul va avea loc în apropierea localităţii Turulung-Vii în perioada 5-6 iulie.
Zilele Biodiversității au ca scop evaluarea diversităţii biologice a unei zone. Evenimentul se va desfăşura după model european, cu finanţare de la Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România. Astfel mai mulţi cercetători din domenii diferite ale biologiei şi ecologiei vor fi prezenţi şi vor inventaria speciile din domeniul lor. În Ariile Protejate ”Râul Tur” vor fi cercetate următoarele grupuri de vieţuitoare: păsări, lilieci, vidra şi mamifere mici, amfibieni şi reptile, peşti, insecte şi plante. Zona de ţintă va fi cercetată de 15 cercetători timp de două zile.
Evenimentul este deschis tuturor celor care vor să se familiarizeze cu aceste domenii de cercetare sau cu metodologiile acestora şi oferă oamenilor o nouă posibilitate de a cunoaşte mediul şi lumea care ne înconjoară, colorând astfel zilele obişnuite. Participanţii vor fi ghidaţi în grupuri mici în zona ţintă, vizitând punctele de lucru ale cercetătorilor unde le vor fi prezentate instrumentele şi metodologia de cercetare, precum şi caracteristicile unor specii interesante.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *