Ziua Copilului la Centrul de Plasament Hurezu Mare

Filed under: Locale |

hurezu

La Centrul de Plasament ”Roua” din Hurezu Mare s-a sărbătorit joi ”Ziua Copilului”, manifestare sponsorizată, în cea mai mare parte, de Asociația pentru Sprijinirea Copiilor Români Nevoiași – VFRK (Verein zur Förderun g bedürftiger Rumänischer Kinder) din Viena, care susține constant activitatea centrului, încă din anul 2002. Serbarea a început în jurul orelor 14.00, cu un program artistic foarte reușit oferit de copii, în care aceștia au recitat poezii, au cântat și au dansat, demonstrând – fiecare după vârstă – că sunt talentați și că au primit și o educație extrașcolară adecvată. Spectatori au fost austriecii de la VFRK, alături de un grup de angajați ai DJASPC Satu Mare, în frunte cu directorul general, Octavian Apan, care, cu toate că avea o zi foarte încărcată, a ținut să onoreze cu prezența serbarea. Într-un foarte scurt discurs, acesta i-a felicitat pe copii de ziua lor și le-a mulțumit celor 18 angajați ai centrului pentru strădania de a compensa, în măsura posibilităților, lipsurile materiale și, mai ales, cele sufletești, din viața copiilor pe care îi au în grijă. Au urmat, ca de obicei, jocuri distractive cu mici premii, organizate de austrieci, care au avut de suferit din cauza ploii, desfășurându-se ”indoor”, dar asta nu înseamnă că nu s-au bucurat de succes și entuziasm în rândul micilor participanți, după care, până seara, copiii și invitații lor au fost serviți cu mititei, băuturi răcoritoare și niște excelente prăjituri, făcute acasă de angajatele centrului.
Pavel Prodaniuc

One Response to Ziua Copilului la Centrul de Plasament Hurezu Mare

  1. hermes kelly bag on ebay Ziua Copilului la Centrul de Plasament Hurezu Mare | Gazeta de Nord Vest

    ireland hermes
    24/09/2014 at 17:02
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *