Adversar din Cehia sau Norvegia pentru HC Zalău în Cupa EHF

Filed under: Sport |

Gruparea antrenată de Gheorghe Tadici va întâlni, în 16-zecimile Cupei EHF, învingătoarea din dubla manşă dintre DHK Banik Most (Cehia) şi Levanger HK (Norvegia)
Datorită clasării pe locul 4 în ediţia trecută a Ligii Naţionale, HC Zalău a obţinut dreptul de a evolua din nou în Cupa EHF, competiţie unde şi-a făcut un nume, având în vedere rezultatele bune înregistrate în ultimele ediţii. Astfel, gruparea condusă de Gheorghe Tadici a fost cap de serie la tragerea la sorţi de marţi de la Viena, acolo unde oficialii Federaţiei Europene de Handbal au stabilit meciurile din primele tururi ale cupelor europene.
În Cupa EHF, HC Zalău va intra direct în 16-zecimi, cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut, urmând a întâlni învingătoarea din dubla manşă, din primul tur, dintre DHK Banik Most (Cehia) şi Levanger HK (Norvegia). Cele două formaţii se vor duela pe 5 – 6 octombrie (turul) şi 12 – 13 octombrie (returul), urmând ca “dubla” cu HC Zalău să aibă loc pe 9 – 10 noiembrie (turul) şi 16 – 17 noiembrie (returul).
Potrivit tragerii la sorţi, HC Zalău va fi gazda primului joc.
Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *