ANI a apăsat trăgaciul

Filed under: Anchete&Reportaje,Top News |

valer-marian

În urma anchetelor apărute în Gazeta de Nord-Vest, senatorul independent Marian Valer este verificat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Reprezentanţii ANI vor verifica neconcordanţele din declaraţiile de avere depuse de numitul Marian Valer în ultimii cinci ani. Ancheta va fi extinsă şi asupra intereselor pe care le-a avut numitul Marian Valer în cadrul cotidianului Gazeta de Nord-Vest, despre care n-a suflat o vorbă în declaraţiile sale de interese depuse în cei aproape cinci ani în care a frecat de pomană băncile Senatului României.

Trei fronturi de lucru

Senatorul independent Marian Valer, afiliat mai nou grupului PPDD, nu mai are nicio şansă de scăpare. Conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate a dispus declanşarea procedurii de controlare a averii acestuia. Inspectorul de integritate Alina Ţârnă a fost desemnat să se ocupe de dosarul senatorului Marian. Gazeta de Nord-Vest a pus la dispoziţia ANI copii după actele care dovedesc că senatorul independent şi-a falsificat declaraţia de avere pe vremea când a fost director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, afirmând că deţine în proprietate un apartament în care era doar chiriaş. De asemenea, acesta a omis să menţioneze în declaraţiile sale de avere despre faptul că deţine 55% din acţiunile unui restaurant de lux din Cluj Napoca. Gazeta de Nord-Vest va furniza inspectorului ANI şi dovezi ale intereselor patrimoniale pe care senatorul Marian Valer le-a avut în cadrul ziarului în perioada decembrie 2008- mai 2013, despre care n-a suflat un cuvinţel în declaraţiile sale de interese.

Jonglerii cu apartamentul în declaraţiile de avere

Gazeta de Nord-Vest a arătat că senatorul Marian Valer și-a falsificat declarația sa de avere pe vremea când îndeplinea o funcție publică în cadrul Consiliului Județean Satu Mare. Pe vremea când a fost director de cabinet al președintelui CJ Satu Mare în perioada aprilie-octombrie 2008, acesta a recurs la falsificarea declarației sale de avere, iar după ce a părăsit funcția, documentele au fost sustrase din arhiva CJ Satu Mare. În 22 aprilie 2008 Marian Valer a început să activeze în calitate de director al Consiliului Județean Satu Mare și conform legislației în vigoare a trebuit să depună declarație de avere. Lucru făcut. În această declarație, actualul senator, la punctul 2 al documentului, denumit Clădiri, se înscrie cu un apartament dobândit în anul 2003 cu o suprafață de 100 mp, având valoarea impozabilă 163.305 lei, iar la rubrica Modul de dobândire a menționat “cumpărat”. La terminarea mandatului, în 20 octombrie 2008, senatorul a depus o nouă declarație de avere cu un conținut similar cu cel prezentat mai sus.
Imediat după ce a părăsit funcția deținută în cadrul Consiliului Județean, Marian Valer a ajuns senator. În această situație el ar fi trebuit să dea aceeași declarație de avere. Fiind conștient că nu mai poate beneficia de protecția președintelui Consiliului Județean, la registratura Senatului României a fost nevoit să depună o declarație conformă cu realitatea. În această declaraţie de avere, acelaşi apartament apare ca fiind dobândit în anul 2008.

Acţiuni trecute sub tăcere la un restaurant de lux
Gazeta de Nord-Vest a dezvăluit apoi că senatorul Marian Valer a “uitat” să facă vorbire în declarațiile sale de avere despre faptul că este proprietarul a 55% dintr-un restaurant de lux din Cluj. Încă din 1993 Marian Valer, alături de alte trei persoane, a înființat o societate comercială având ca obiect de activitate „restaurante”. Politicianul controversat a pus pe picioare un restaurant de lux situat în buricul Clujului, iar din firma care patronează localul senatorul deține 55 de procente. Firma SC Bonda Impex SRL (cod unic de înregistrare 6225029) până în 2006 a fost administrată chiar de senator. În acest an societatea patronată de Marian Valer, din motive speculative, a intrat în lichidare. Ce a omis senatorul Marian Valer este faptul că o societate comercială intrată în stare de lichidare nu presupune pierderea proprietății acțiunilor deținute de acționari. Cu alte cuvinte, până la o sentință judecătorească și radierea firmei din evidențele Registrului Comerțului acționarii oricărei societăți comerciale sunt proprietarii de drept ai acțiunilor pe care le dețin în momentul respectiv. În acest fel nedeclararea de către senatorul Marian Valer a investiției în declarația sa de avere la capitolul IV – Active financiare, intră sub incidența legii ce reglementează completarea declarațiilor de avere. De asemenea, Marian Valer a omis să pomenească despre activele deținute în SC Bonda Impex SRL și în declarația sa de interese, unde trebuia să facă vorbire despre cele 55 de procente deținute din capitalul social al firmei la punctul 1 privind calitatea de asociat sau acționar al demnitarului la societăți comerciale.

Dovezi privind controlul asupra GNV

Ancheta ANI va fi extinsă şi asupra intereselor pe care le-a avut numitul Marian Valer în cadrul cotidianului Gazeta de Nord-Vest, despre care n-a suflat o vorbă în declaraţiile sale de interese. Gazeta de Nord-Vest i-a plătit o bună perioadă de timp un salariu deloc neglijabil concubinei senatorului Marian, fără ca aceasta să se prezinte nicio zi la serviciu. De asemenea, din fondurile Gazetei de Nord-Vest au fost plătite o perioadă îndelungată de timp abonamentul telefonului mobil al senatorului, respectiv salariul parţial al fostului său şofer şi combustibilul folosit de alesul neamului în desele şi îndelungile sale deplasări prin judeţ şi prin ţară. Să nici nu mai pomenim de implicarea sa clară în politica editorială a ziarului în perioada decembrie 2008- mai 2013, respectiv de sumele mari de bani sustrase din conturile ziarului. Toate aceste lucruri vor fi dovedite cu înscrisuri şi cu martori.

One Response to ANI a apăsat trăgaciul

  1. IOI, DA HÂD ÎI!!!

    televizor
    13/07/2013 at 15:05
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *