More

    Autodiscreditare prin autodenunţare

    vali

    Un nebun aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuiesc să o scoată, spune un vechi proverb românesc, foarte valabil pentru senatorul independent Marian Valer. Numai că se chinuie să o scoată o ţară întreagă, nu numai zece înţelepţi. După ce a împroşcat cu noroi şi i-a denunţat pe toţi cei pe care în mintea sa afectată de ischemii îi consideră adversari, senatorul Marian a ieşit pe piaţă cu un nou denunţ privind aşa-zisa fraudare a referendumului de anul trecut, care s-a vrut a fi o adevărată bombă, a devenit o simplă petardă, şi aceea fâsâită rău de tot. Prin intervenţia sa în direct la postul Realitatea TV, senatorul Marian Valer s-a făcut de râs în faţa întregii ţări, recunoscând că a dat presei denunţul după ce l-a trimis prin mail sau prin sms către DNA, fără să-l depună personal şi că nu are niciun fel de probe care să-i susţină acuzaţiile formulate după ureche. De asemenea, în cadrul aceleiaşi intervenţii, senatorul Marian Valer n-a putut să explice de ce a păstrat tăcerea timp de un an şi a formulat acest autodenunţ împotriva foştilor săi colegi de partid abia după ce a fost dat afară din PSD. Nici măcar reprezentanţii opoziţiei nu au dat crezare acuzaţiilor. Ba chiar mai mult, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a declarat că a identificat stilistica României Mari din anii ‘90 în autodenunţul foileton al senatorului Marian Valer.
    Reacţiile conducerii centrale a PSD n-au întârziat să apară. Premierul Victor Ponta a pus autodenunţul pe seama stării de sănătate a senatorului independent, care a recunoscut în cadrul unei conferinţe de presă că are afecţiuni pe creier, susţinând că acestea i-au fost provocate de serviciile secrete. Vicepremierul Liviu Dragnea a fost mult mai dur, acuzându-l pe numitul Marian Valer că a boicotat referendumul, adăugând că susţinerea candidaturii acestuia pentru Senat este una dintre cele mai mari greşeli ale conducerii PSD.

    Un autodenunţ a la James Bond
    Senatorul independent Marian Valer a publicat în fiţuica sa un aşa-zis autodenunţ către Direcţia Naţională Anticorupţie, în care face dezvăluiri desprinse parcă dintr-un film cu James Bond despre implicarea lui Liviu Dragnea în fraudarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, organizat în 2012. Senatorul susţine că fostul secretar general al PSD, Liviu Dragnea, n-a găsit alt loc mai bun pentru a le da liderilor PSD din zona de Vest a ţării instrucţiuni de fraudare a referendumului decât în apropierea unei toalete a hotelului Dacia Continental din Oradea.
    Continuând seria aberaţiilor cu care ne-a obişnuit, senatorul independent Marian Valer i-a implicat în denunţul său şi pe secretarul general al PNL, Radu Stroe (ministrul Afacerilor Interne), respectiv pe liderul Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PNL, Ovidiu Silaghi, care a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor. Implicarea lui Silaghi nu este deloc întâmplătoare, în condiţiile în care acesta este favorit pentru funcţia de ministru al Transporturilor, devenită vacantă în urma demisiei lui Fenechiu.

    Denunţ transmis prin email sau prin sms
    Prin intervenţia în direct la emisiunea Fabrica, difuzată sâmbătă de postul Realitatea TV, numitul Marian Valer s-a făcut de râsul întregii ţări. Astfel, a reieşit că senatorul independent nici măcar nu a depus la DNA denunţul publicat cu mare tam-tam în fiţuica sa. Chestionat de reporterii Realitatea TV, senatorul sătmărean a declarat că a transmis autodenunţul prin email (poate chiar prin sms) la DNA, urmând să-l depună personal abia în cursul zilei de azi.
    Senatorul independent Marian Valer n-a putut oferi un răspuns convingător nici atunci când a fost întrebat asupra motivelor care l-au determinat ca timp de un an să nu-l intereseze absolut deloc subiectul fraudării referendumului, iar acum să simtă nevoia bruscă să colaboreze cu procurorii anticorupţie, respectiv să nu mai aibă răbdare şi să înainteze autodenunţul presei înainte să-l depună oficial la DNA. Reporterii postului Realitatea TV chiar l-au acuzat pe Marian Valer că a recurs la acest autodenunţ din răzbunare faţă de foştii săi colegi de partid, după ce a fost exclus din PSD.

    Dovezile lipsesc cu desăvârşire
    Senatorul Marian a fost chestionat şi despre problema tăinuirii vizavi de aşa-zisa fraudare a referendumului, adică a faptului că a ştiut atâta vreme despre o faptă penală fără să o spună organelor abilitate. Reporterii Realitatea TV au arătat că, în cazul în care ar fi ţinut într-atâta la respectarea legii, ar fi trebuit să formuleze denunţul în timpul desfăşurării infracţiunii, nu la un an după consumarea acesteia. Răspunsurile oferite de senatorul Marian n-au reuşit să fie absolut deloc convingătoare.
    Numitul Marian Valer a furnizat aceleaşi răspunsuri ambigue când a venit vorba despre dovezile care însoţesc acest autodenunţ. “Am spus că e posibil să apară şi nişte înregistrări, nu am spus că am eu”, a declarat Marian Valer când a fost chestionat despre înregistrările invocate în autodenunţul său. De asemenea, jurnaliştii postului Realitatea TV au remarcat imediat faptul că o parte a autodenunţului se bazează pe tot felul de informaţii pe care senatorul susţine că le-a auzit de la alte persoane, fără să dispună de vreo altă dovadă în acest sens. “Senatorul are treburi de reglat cu foştii colegi din PSD, fără să aibă nişte probe, că vedem că bâjbâie, că nu spune ce are, dacă are, aruncă bombe prin presă”, a fost concluzia trasă de jurnalişti la finalul intervenţiei lui Marian Valer.

    Lipsă de credibilitate şi pentru Opoziţie
    Însă senatorul democrat-liberal Teodor Baconschi, fost ministru de Externe al României, a fost foarte rezervat în privinţa credibilităţii lui Marian Valer. “E aproape imposibil să faci portretul fiecăruia din cei 588 de parlamentari pe care îi avem, dar eu am auzit de domnul Valer Marian prin operaţiuni similare. A pus pe net o seamă de documente incendiare între ghilimele, care ar fi dărâmat guverne, organizaţii internaţionale, orice.
    Am citit de pildă un rechizitoriu la adresa lui Victor Ponta, care nu e favoritul meu politic, departe de asta, dar totuşi erau nişte chestii dintre care dacă 25% ar fi fost adevărate trebuia arestat imediat sau în orice caz deschise un front de anchete penale gravisime. Deci, până una-alta, domnia sa s-a remarcat public prin acest tip de lansare pe piaţă… Nu ştiu, nu mă pot pronunţa (asupra problemelor de credibilitate – n.r.), dar au circulat într-adevăr, cum circulă şi adevăruri şi prostii, minciuni, calomnii în sfera virtuală, dar încă o dată, dacă şi acel mail să zicem sau mă rog textul la care fac referinţă, anti-Ponta, ajungea la instituţiile de tip Parchet sau DNA ar fi trebuit să se autosesizeze pentru că erau într-adevăr acuzaţii de mare gravitate. Or, până una-alta nu se întâmplă nimic, iar noi, în lipsă de altceva, ne dăm cu părerea, fabricăm ipoteze”, a declarat Baconschi.

    Stilistică securistă a la România Mare
    Teodor Baconschi a remarcat că a identificat stilistica României Mari din anii ‘90 în discursul senatorului Marian Valer. “E stilistica României Mari din anii ‘90, când cu sau fără semnătură, diverşi băieţi din bătrâna Securitate însăilau scenarii din astea în care, cu bună-ştiinţă, amestecau şi informaţii reale pentru a da credibilitate întregii poveşti. Erau perfect făcute. Citind acest roman foileton, am avut sentimentul de deja-vu, deci exact în stilistica asta de aparat de calomniere tip România Mare anii ‘90. Nu ştiu care e backgraundul dumnealui, de unde vine, habar n-am”, a mai spus fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi.

    Un denunţ formulat din răzbunare
    Credibilitatea demersului a fost pus la îndoială de jurnaliştii postului Realitatea TV. “Eu am crezut că e vorba de un document mai vechi, de un denunţ mai vechi formulat de dânsul, care abia acum a ajuns la presă. Acum, aflând care a fost cronologia, că domnul (Marian Valer – n.r.) s-a trezit acum trei zile să facă un denunţ, l-a postat pe mail şi în aceeaşi secundă l-a trimis la ziare, deja intrăm în altă paradigmă şi despre altceva e vorba. Nu despre dorinţa de a lămuri lucrurile la referendum, acesta e ultimul lucru pe care îl urmăreşte dânsul”, a declarat unul dintre moderatorii emisiunii Fabrica, difuzată sâmbătă pe Realitatea TV.

    Liderul PSD Bihor neagă categoric acuzaţiile
    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Bihor a Partidului Social Democrat, Ioan Mang, a negat vehement acuzaţiile aduse de Marian Valer. “Îmi vine să râd, pentru că Valer Marian după ce a adus grave acuzaţii lui Igaş acum se întoarce la foştii săi colegi de partid. Au fost multe întâlniri, Dragnea nu mi-a cerut nimic. Niciodată nu s-a cerut acest lucru, pot fi consultaţi preşedinţii de secţii de vot dacă li s-a cerut să raporteze mai mult. El se răzbună, îl rog să meargă să prezinte tot ce are dumnealui. Nu mai este preşedintele PSD Satu Mare şi a fost exclus din partid”, a declarat Ion Mang la Realitatea TV.

    Un kamikaze tot mai disperat
    Analistul politic Cozmin Guşă a atras atenţia asupra gravităţii acuzaţiilor formulate de senatorul Marian, pe care l-a comparat cu un kamikaze dacă nu poate dovedi acuzaţiile respective. “Dezvăluirile pot avea un efect de tsunami în politica românească. Faptul că un parlamentar, fost procuror, fost preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD face asemenea acuzaţii, va atrage consecinţe. Ar putea fi cel mai mare scandal politic al anului 2013. Trebuie să vedem dacă Valer Marian este un kamikaze sau ştie prea bine ce a scris în acel autodenunţ”, a declarat Cozmin Guşă la Realitatea TV.

    Autodenunţul, pus pe seama bolii de Ponta
    Premierul Victor Ponta a luat luni poziţie faţă de atacul senatorului independent Marian Valer. “Ştiţi şi dumneavoastră, chiar şi cei de la Realitatea, care aţi făcut un Breaking News, ştiţi că, de fapt, Valer Marian pe Mihai Răzvan Ungureanu şi pe mine ne-a descoperit că suntem agenţi străini, homosexuali, ucigaşi… Hai să fim serioşi, să-i urăm ‘sănătate’ domnului Valer Marian şi repet, chiar şi dvs., cei de la Realitatea, ştiaţi care e situaţia şi îmi pare rău că vă folosiţi de necazul unui om… Dar poate că aşa e presa acum”, a spus Victor Ponta.

    Dragnea îl acuză pe Marian de boicotarea referendumului
    Nu a întârziat nici reacţia vicepremierului Liviu Dragnea. Fostul senator PSD Valer Marian trebuie să se autodenunţe la PSD, nu la DNA, şi să arate acolo cum “de fapt a boicotat referendumul”, a declarat ieri preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea. “Noi discutăm de nişte afirmaţii despre falsificare, am înţeles, a rezultatelor referendumului în Satu Mare, unde prezenţa a fost cred că cea mai mică din ţară. E păcat că un om cu grave probleme de sănătate e folosit în felul ăsta. (…) Ca un om cu vastă experienţă, ca fost procuror comunist, poate să prezinte şi casete şi filme, orice. Nu are ce să prezinte, din punctul meu de vedere. Am avut zeci de întâlniri, în 2012, înainte de campanie, cu toate organizaţiile, cu preşedinţi, cu primari şi tot ceea ce am discutat cu ei a fost cum ne organizăm mai bine pentru ca rezultatul la scrutinul electoral să fie mai bun, ceea ce face orice lider politic”, a spus Dragnea la sediul PSD.

    Susţinerea lui Marian la Senat, cea mai mare greşeală
    Întrebat de ce Valer Marian a fost susţinut pe listele PSD pentru Parlament, Dragnea a arătat că aceasta este una dintre cele mai mari greşeli ale conducerii PSD. “Trebuie să recunosc că e una din greşelile pe care le-am făcut şi eu şi Victor Ponta. Este tot ceea ce putem spune. În analiza de după referendum, dl. Valer Marian a venit şi la mine şi la dl. Ponta şi şi-a cerut scuze pentru activitatea proastă la referendum a Organizaţiei PSD Satu Mare. Este un om nefericit, şi un om furios, nervos, pentru că a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Satu Mare şi dat afară din partid, pentru că majoritatea membrilor PSD din Satu Mare au ameninţat la vremea respectivă că nu mai rămân în organizaţie, pentru că era o organizaţie care nu numai că nu mai funcţiona, ci erau mulţi oameni ameninţaţi de către dl. Valer Marian”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
    Întrebat dacă este adevărat că s-a autopropus ministru al Justiţiei, vicepremierul a arătat că a fost unul dintre reproşurile pe care Valer Marian i le-a făcut lui, dar şi preşedintelui PSD, imediat după formarea guvernului, “cu toate atacurile” care au început din acel moment la adresa premierului, dar şi a unor şefi de instituţii.
    Alex Ohaha

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE