Banca Vaticanului ar fi putut facilita spălarea de bani

Filed under: Externe |

Funcţionarea băncii Vaticanului facilitează spălarea de bani, afirmă responsabilii unei anchete de peste trei ani la adresa instituţiei bancare, conform documentelor confidenţiale citate de două jurnale italiene sâmbătă. Institutul pentru lucrări religioase (IOR, denumirea oficială a băncii) nu a realizat controale suficiente asupra clienţilor săi şi a permis deţinătorilor de conturi să transfere sume importante în beneficiul altora, conform aceleiaşi surse. “Există un risc ridicat în modul de funcţionare al IOR, care nu îşi identifică clienţii cu precizie, putând fi folosit ca un ecran pentru a disimula operaţiuni ilegale”, scriu anchetatorii într-un document citat de jurnalul Corriere della Sera. Aceştia acuză de asemenea băncile italiene care au acceptat transferuri de la IOR fără a verifica originea fondurilor, care au fost transferate ulterior altor bănci. “IOR poate deveni cu uşurinţă un vector pentru spălarea de bani de origine criminală”, subliniază anchetatorii. Aceştia contrazic de asemenea declaraţiile IOR care asigură că toţi clienţii sunt congregaţii religioase sau clerici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *