Banii înapoi, hoţii la puşcărie!

Filed under: Locale |

Anul trecut pe vremea asta, un cetăţean rotofei şi nebărbierit speria copiii patriei, răcnind din studioul OTV: „Banii înapoi şi hoţii la puşcărie!”. Apoi a venit Congresul PP-DD, unde cetăţeanul rotofei şi-a dat barba jos, a îmbrăcat costumul regulamentar şi, în aplauzele isterice ale poporului diaconescian, a urlat de vibrau geamurile de la Casa Poporului: „Banii înapoi, hoţii la puşcărie!”. Opera a fost desăvârşită prin noiembrie, când cetăţenii Brăilei, bucuroşi că s-a limpezit tulburelul, au fost izbiţi în moalele capului de strigătul gutural al candidatului catodic: „Banii înapoi, hoţii la puşcărie!”. Sorin Ovidiu Bălan, căci despre dânsul e vorba, nu s-a ales senator la redistribuire, aşa cum au reuşit unii dintre colegii săi, dar urletul poporeanului încă mai fugăreşte amintirea megieşilor din oraşul dunărean.
Iată însă că n-a trecut anul şi aflăm o veste cutremurătoare: Alexandru Ion Bălan, fiul justiţiarului de la OTV, a fost reţinut pentru evaziune fiscală. Junele este acuzat de procurorii şi poliţiştii bucureşteni că ar fi prejudiciat statul cu aproximativ un milion de dolari. Dom’le, nu o pungă de seminţe sau o friptură-n sânge, ci un milion de dolari! Dar, vorba unui hâtru: ce mai e milionul de dolari în ziua de azi?!
Lucrurile stau cam aşa: familia Bălan, în elanul ei justiţiar, a înfiinţat o firmă de pază, ASG Security Logistic.

Ce a urmat, ne spun procurorii: „În perioada 2009-2012, administratorul firmei de pază, Alexandru Ion Bălan, a înregistrat în contabilitatea societăţii şi a declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, diminuând astfel baza impozabilă şi sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale“. Drept urmare, alături de Bălan jr. au fost reţinute mama acestuia (asociată în firmă) şi contabila firmei de pază a familiei justiţiare. Cazul devine de-a dreptul spectaculos, dat fiind că doamna Bălan (soţia OTV-istului care se voia senator) este vechi ofiţer de Poliţie, carevasăzică era plătită să prindă hoţi, nu să-i protejeze!
Poliţiştii spun că firma de pază ar fi achiziţionat echipamente pentru agenţii de pază în cantităţi foarte mari comparativ cu numărul angajaţilor, cheltuielile fiind înregistrate în contabilitate. Dar ancheta scoate la iveală un amănunt de-a dreptul spectaculos: majoritatea contractelor bănoase ale firmei familiei Bălan au fost încheiate cu instituţii sau societăţi de stat! Câteva exemple: Regia Autonomă Monitorul Oficial, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Parcul Tineretului (zona Palatul Copiilor), Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“, Aeroclubul României, SISE Electrica Muntenia Nord, precum şi „numeroase unităţi de învăţământ“ – conform prezentării de pe site-ul firmei.
Vorba poetului: o, ce sfântă şi bună târguială! La televizor vituperezi împotriva “ciocoilor”, iar după emisiune faci bani în cârdăşie cu “ciocoii”. În campanie strigi „Banii înapoi, hoţii la puşcărie!”, după miting mai semnezi un contract bănos cu lumea „hoţilor” şi a „puşcăriabililor”.
Apropo, eu chiar am luat-o în serios: banii înapoi, hoţii la puşcărie!

Grigore Cartianu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *