Boala mâinilor murdare face tot mai multe victime

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Potrivit datelor oficiale ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în cursul anului trecut, în județ au fost înregistrate 108 cazuri noi de hepatită, din care 98 de cazuri de hepatită A, cinci cazuri de hepatită B și un caz de hepatită de tip C. În 2011, în Sălaj s-au înregistrat 119 cazuri noi de hepatită. Dintre acestea, 113 sunt cazuri de hepatită de tip A, trei cazuri de hepatită de tip B. Tot în 2011, județul Sălaj s-a clasat pe un rușinos loc II la nivel de țară în ceea ce privește incidența înregistrată, după Satu Mare, clasat pe prima poziție.
Duminică, 28 iulie, a fost celebrată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei, sub sloganul ”Hepatita prezintă potențial letal: să o cunoaștem, să ne protejăm, să o combatem!” Scopul campaniei din 2013 este trecerea de la conștientizare la angajament și acţiune fermă adresată epidemiei ascunse a hepatitelor virale, iar câteva dintre mesajele – cheie ale campaniei la nivel internațional sunt: ”Hepatitele sunt mai periculoase decât se crede, provocând peste un milion de victime în fiecare an”; ”Hepatitele nu fac discriminare de vârstă, etnie și statut social: pe glob, 500 de milioane de oameni din toate culturile sunt infectați cu virusuri hepatice”; ”Timpul nu așteaptă. Trebuie acționat acum pentru protejarea generațiilor viitoare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *