“Brătienii”, cei mai buni pescari din judeţ

Filed under: Locale |

pnl

Nu mai puţin de 14 echipe au intrat în competiţia pentru locul I în cadrul Cupei USL la pescuit sportiv, competiţie organizată în acest an de către Organizaţia Judeţeană de Tineret Satu Mare a PNL. Astfel, pe lacul de la Călineşti-Oaş sâmbătă, s-a dat o adevărată bătălie între “combatanţi”, fiecare echipă fiind formată din două persoane, fiecare cu câte o undiţă. După câteva ore bune de stat pe marginea lacului, cea mai bună echipă, cu o captură de 6,3 kg, a fost desemnată Asociaţia Brătianu. Pe locul secund s-a clasat echipa Organizaţiei Comunale Călineşti-Oaş a PSD, cu o captură de 5 kg, în timp ce pe poziţia a treia, cu un total de 3,2 kg, s-a clasat echipa Organizaţiei Municipale de Tineret Satu Mare a PNL. Premiile au fost înmânate de către preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PNL, Adrian Ştef.
Liderul PNL s-a declarat mulţumit de rezultatele acţiunii, menite a coagula atât PNL, cât şi USL. “Mă bucură faptul că această competiţie a început să prindă rădăcini. Vreau să îi felicit aici pe cei din Organizaţia de Tineret. Este foarte important să socializăm, să îmbinăm activitatea politică cu voia bună şi cu distracţia. Tinerii noştri o merită din plin, pentru că au muncit foarte mult în campaniile trecute. Mai mult, ne aşteaptă o campanie extrem de dificilă şi trebuie să fim uniţi, chiar dacă atât PNL cât şi PSD vom avea candidaţi separaţi. USL funcţionează şi trebuie să funcţioneze la Satu Mare”, a declarat liderul PNL. În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret Satu Mare a PNL, Gheorghe Rişcău, a ţinut să aprecieze evoluţia tuturor echipelor, care au reuşit capturi de cel puţin un kilogram.
Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *