Bulgarii i se plâng de corupţie lui Viviane Reding

Filed under: Externe |

Comisarul european însărcinat cu Justiţia Viviane Reding a fost asaltată cu întrebări privind corupţia, într-o întâlnire cu cetăţeni, marţi, la Sofia, unde au loc manifestaţii antiguvernamentale de aproximativ 40 de zile. “Cum să ne simţim europeni, când nu ne simţim bulgari cu drepturi depline, (când) drepturile noastre sunt încălcare de oligarhie?”, a întrebat o participantă la această întâlnire, transmisă în direct de televiziunea publică BNT. Sala era înţesată, unele persoane purtând banderole pe care se puteau mesaje ca “Europa ne aşteaptă” şi “Salvaţi-ne!”. “Nu vreau ca alţi europeni să plătească pentru greşelile Guvernului meu”, a declarat un participant la întâlnire. Altul a reclamat “un corp european de jurişti şi poliţişti pentru a impune reforme în Bulgaria şi care să organizeze alegeri cinstite”. Mii de manifestanţi defilează zilnic, de aproximativ 40 de zile, la Sofia, în semn de protest faţă de corupţia puterii, reclamând organizarea de noi alegeri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *