Castorică a căzut la pace cu ozeneurile

Filed under: Locale |

Scan-130704-0002

În data de 2 iulie la Dăbâca a fost sărbătoare mare. Evenimentul a fost organizat de celebrul Castor ratat, care a aniversat Ziua Mondială a OZN-urilor. Deşi n-a avut niciun promo, manifestarea organizată de fiul homo al satului a urcat culmile succesului. Nu degeaba Castorică, dotat la nivel de furnică, a fost ajutat de celebra gaşcă a lui Fundulică. Punându-şi fundurile la bătaie, au făcut o mare hărmălaie. Aceasta a atras până şi atenţia ozeneurilor aflate prin zonă mai mult sau mai puţin întâmplător. Cel mai aşteptat a fost discursul lui Castorică, rostit după o vodcă mică de al său botic, din care nimeni n-a înţeles nimic. Probabil o fi fost rostit în vreo limbă extraterestră, învăţată în timp ce fila ozeneuri de la fereastră. Lăsând la o parte aceste amănunte, multe şi cornute, important e că extratereştrii au căzut la pace cu incisivul Castorică, obişnuit să lucreze la scară din ce în ce mai mică. Ozeneii i-au promis că nu vor mai da târcoale la Dăbâca pentru a-i fura aracii şi clisa. Stând pe tronul budei de lemn, Castorel le-a promis solemn că nu va mai face nicio interpelare năucitoare despre ei. A mai promis că va renunţa la obişnuita vodcă mică şi îşi va relua cura cu pilulele pentru boala ischemică. De asemenea, a mai promis că va demisiona din Senat, unde s-a făcut de mare rahat. Să sperăm că incisivul Castorică se va ţine de promisiune şi nu se va mai face din nou de minune. Cu o demisie de mult timp şi de mulţi aşteaptă ar putea să-şi mai spele puţin onoarea enorm de pătată.

One Response to Castorică a căzut la pace cu ozeneurile

  1. probabil nu veti publica acest comentariu-dar fratilor sunteti penibili si aveti materiale din ce in ce mai slabe

    gazeta
    05/07/2013 at 10:08
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *