Cinci hoţi prinşi în flagrant într-o singură zi

Filed under: Locale |

    Poliţiştii sătmăreni au depistat luni în flagrant cinci persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt, întocmind pe numele acestora dosare penale. Suspecţii au fost surprinşi de poliţişti în timpul sustragerii bunurilor, astfel încât prejudiciile cauzate au putut fi recuperate integral. Astfel, patrula de siguranţă publică formată din poliţişti din cadrul Secţiei 6 Tăşnad Poliţie Rurală şi jandarmi a depistat, luni dimineaţa, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani care furau cabluri de telefonie. De pe stâlpii amplasaţi pe marginea drumului dintre localităţile Supuru de Jos şi Hurezu, tinerii au tăiat cu un cleşte 52 m de cablu din cupru, pe care l-au ascuns într-o parcelă de porumb din apropiere.  Cei trei suspecţi au fost prinşi însă de poliţişti, valoarea prejudiciului cauzat de aceştia ridicându-se la suma de 1.700 lei. Andrei M., în vârstă de 18 ani, Cosmin P., în vârstă de 21 de ani şi minorul C.V., în vârstă de 16 ani, toţi din Supuru de Jos, sunt anchetaţi pentru furt calificat. Şi în municipiul Satu Mare patrula de siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm a depistat suspecţii în cazul unui furt dintr-un autoturism. Luni noaptea, după ora 01.00, patrula a oprit pentru control doi bărbaţi care transportau bagaje voluminoase, suspectând că bunurile ar putea proveni din comiterea unei infracţiuni. Verificările efectuate au confirmat suspiciunile poliţiştilor, bunurile fiind furate de puţin timp de către cei doi sătmăreni dintr-o autoutilitară parcată pe Strada Corvinilor din municipiu.  Marin B., în vârstă de 35 de ani, şi Iozsef F., în vârstă de 34 de ani, au profitat de faptul că uşile maşinii erau neasigurate şi au furat aparatură electronică în valoare de 9.000 lei. Proprietarul păgubit a reintrat astfel în posesia bunurilor chiar înainte de a apuca să reclame furtul, suspecţii fiind cercetaţi pentru furt calificat.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *