Conducerea CJ regretă trecerea în nefiinţă a protopopului Alexandru Tincu

Filed under: Locale |

    Împărtăşim în aceste momente un regret profund prin trecerea la cele veşnice a părintelui protopop Alexandru Tincu. Exprimăm profundul regret al locuitorilor judeţului Satu Mare pentru imensa pierdere a Bisericii Ortodoxe Române, a credincioşilor creştini-ortodocşi. Judeţul Satu Mare a pierdut una dintre personalităţile sale luminoase, un om de o mare înţelepciune, care a pus întotdeauna ţara şi Biserica mai presus de orice interes personal. Toţi sătmărenii l-au cunoscut pe părintele Tincu în primul rând pentru activitatea sa preoţească, slujindu-L cu mult har pe Dumnezeu şi păstorind cu multă înţelepciune credincioşii din Protopopiatul Satu Mare în cei peste 50 de ani de preoţie. A fost şi un om de cultură, cele șase cărţi scrise de părintele Tincu fiind o valoroasă moştenire pe care ne-a lăsat-o.
Părintele Tincu a fost şi este unul din cei mai vrednici şi tenace slujitori ai Bisericii Ortodoxe din judeţul Satu Mare, propovăduind cuvântul Domnului atât în Sfânta Biserică, cât şi în societatea sătmăreană. Mai mult, în lunga sa carieră de protopop a fost unul din promotorii bunei înţelegeri între cultele din judeţ, asta fără să-l împiedice să fie un stâlp al ortodoxiei şi al românismului pe aceste meleaguri.
A fost un fiu al poporului şi a rămas mereu apropiat de frământările şi nevoile acestuia, având puterea de a asculta şi de a trăi bucuriile şi suferinţele celor din jur, asumând cu inimă de părinte neputinţele tuturor. În cele două mandate de consilier judeţean, a fost un factor de echilibru în societatea sătmăreană. Înţelept, sfătos, cu un simţ de observaţie extraordinar, am găsit de fiecare dată în privirea sa afecţiunea şi dorinţa de a face bine semenilor săi. Vom păstra acest îndemn ca o taină spirituală de mare preţ. În aceste momente, când clopotele vestesc ridicarea Sa la ceruri, înălţăm ruga noastră către Domnul, spre a-i rândui loc de odihnă veşnică şi suntem alături de toţi creştinii ortodocşi sătmăreni, în greaua încercare ce ne-a fost hărăzită. Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească, să-l primească întru împărăţia Sa cea veşnică şi noi să-i purtăm vrednică pomenire!
Preşedintele Consiliului Județean Satu Mare
Adrian Ştef
Vicepreşedinţi
Mircea Govor
Rudolf Riedl

One Response to Conducerea CJ regretă trecerea în nefiinţă a protopopului Alexandru Tincu

  1. Cartile lui Tincu sa le cititi voi.

    Gigel
    28/07/2013 at 23:17
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *