FC Zalău a început seria partidelor amicale în urmă cu o săptămână, când adversarul a fost unul pe măsură – U Cluj. Conducerea a decis ca în continuare “alb-albaştrii” să joace tot în compania unor echipe mult mai bine cotate, astfel că miercuri zălăuanii au întâlnit în deplasare Olimpia Satu Mare. Sâmbătă dimineaţă, nou-promovata în Liga a II-a i-a întors vizita Zalăului, astfel că cele două echipe au susţinut un nou joc amical, de data aceasta pe Stadionul Municipal. Faţă de meciul de la Satu Mare, în tabăra Zalăului au intervenit câteva modificări şi au lipsit Ioan Mariş, Andrei David, Cosmin Bene, jucători aflaţi în probe, dar la care s-a renunţat. Din diferite probleme medicale nu au putut juca Claudiu Chiş şi Vlad Negrean, astfel că în teren au jucat încă din primul minut mulţi jucători care anul trecut au evoluat la juniorii republicani. Altfel, portarul Cristian Man a fost unul dintre remarcații dublei amicale Zalău-Olimpia. Cu o evoluție curajoasă atît la Dorolț cît și în returul de la Zalău, fostul portar al CFR-ului pare să-i fi convins pe oficialii sălăjeni să-l păstreze în lot iar directorul executiv Călin Pușcaș a confirmat înțelegerea dintre cele două părți.