Distracţie şi voie bună la Festivalul Mlaştinii de la Căpleni

Filed under: Locale |

capleni

Comuna Căpleni s-a aflat sâmbătă în sărbătoare, cu ocazia Festivalului Mlaştinii (Lap Fesztival). Sutele de participanţi la această manifestare s-au bucurat de spectacolele oferite cu această ocazie şi s-au putut desfăta cu celebrele strudli.

La începutul sărbătorii, pe scena amplasată pe terenul de fotbal din localitate, primarul comunei Căpleni, Mosdoczi Vilhelm, s-a adresat în limba maghiară locuitorilor comunei, declarând deschis festivalul. Câteva cuvinte, tot înlimba maghiară, au mai fost rostite de reprezentantul Consiliului Judeţean Satu Mare, Toth Klarisz, urându-le celor din Căpleni distracţie plăcută. A urmat apoi subprefectul Cristian Sasu, care după ce a declarat că vine de fiecare dată cu plăcere la Căpleni, a urat bun venit oaspeţilor de peste hotare şi a felicitat organizatorii, Primăria şi Consiliul Local. De asemenea, le-a urat distracţie plăcută locuitorilor comunei Căpleni.

După cuvântările de deschidere, Festivalul Mlaştinii a continuat, pe scenă, cu momentele artistice prezentate de cei mai mici dintre locuitorii comunei Căpleni, urmat de ansamblurile de dansuri maghiare şi şvăbeşti de la şcolile din comună. Programul artistic a continuat cu recitalul Corului Femeilor din Căpleni, al Fanfarei din Căpleni, apoi au urcat pe scenă formaţiile de dansuri din Berveni şi din alte localităţi apropiate. Spre final, după lăsarea serii, la sărbătoarea comunei Căpleni au concertat o serie de formaţii şi artişti din Ungaria, printre care cea mai importantă a fost reprezentaţia oferită de Beatrice.

În paralel, cei care au participat la sărbătoarea comunei Căpleni s-au putut desfăta cu mâncările preparate de cele şase echipe participante la concursul culinar, printre care cel mai căutat a fost celebrul strudli. Una peste alta, Festivalul Mlaştinii a fost o sărbătoare reuşită a comunei Căpleni, iar sutele de participanţi s-au simţit bine cu această ocazie.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *