Economia mondială se află în blocaj

Filed under: Editorial |

Economia mondială se află blocată într-un trend de creştere slabă, incapabilă să susţină o recuperare decentă şi în pericol chiar să încetinească brusc, potrivit unor indicatori calculaţi de cotidianul Financial Times (FT) în colaborare cu Brookings Institution. În pofida pieţelor financiare solide şi a revenirii încrederii în rândul companiilor şi consumatorilor pe pieţele emergente, indicatorii de ansamblu ai creşterii economice abia s-au mişcat faţă de mijlocul anului 2011. În ultimii aproape doi ani, încercările de revigorare a activităţii economice au fost oprite repetat de date macroeconomice slabe şi criza din zona euro.
“Indicatorii arată că economia globală este incapabilă de creştere accelerată şi se confruntă cu riscul unei opriri bruşte. Singurul lucru bun care poate fi spus despre activitatea economică slabă este că a atins nivelul minim în unele economii cheie”, a declarat Eswar Prasad, cercetător la Brookings Institution. Dovezile privind menţinerea presiunilor la nivelul economiei globale vor determina o atmosferă mai pesimistă. Directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, a avertizat deja despre noile riscuri ale unei economii mondiale cu trei viteze, în care unele ţări au o evoluţie bună, altele îşi revin, iar altele au încă probleme.
Indicii folosiţi de FT şi Brookings Institution combină date despre activitatea economică, variabile financiare şi indicatori ai încrederii dintr-un număr mare de ţări.

Faţă de evoluţia din majoritatea statelor dezvoltate economic, SUA ies în evidenţă pozitiv, notează FT, însă chiar şi în cea mai mare economie a lumii indicatorii privind activitatea şi încrederea rămân la niveluri mult reduse faţă de normal.
Încetinirea multor economii emergente, înregistrată anul trecut, pare că va continua, în contextul climatului extern dificil şi a posibilităţilor limitate de a susţine activitatea economică, a spus Prasad. Datele pentru China rămân solide şi indică o stabilizare a avansului economic. În alte economii emergente, precum Argentina şi Brazilia în America Latină, persistă semnele unei alunecări către stagnare. La periferia zonei euro, indicatorii activităţii economice din Irlanda, Portugalia, Italia şi Spania vor rămâne sub mediile istorice, în pofida unei îmbunătăţiri uşoare în ultimele luni.

Ioan Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *