Elevă a Liceului German, la Parlamentul European al Tinerilor

Filed under: Locale |

 Andra

Judeţul Satu Mare se poate mândri cu o elevă care participă la lucrările Parlamentului European al Tinerilor. Din delegaţia României care participă la cea de a 73-a Sesiune Internaţională a EYP (Parlamentul European al Tinerilor) de la Zurich, ce se va desfăşura în perioada 19-28 iulie, face parte şi Andrada Pop Jurj, elevă în clasa a XI-a A la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”. Tânăra a dovedit calităţi deosebite în activitatea sesiunilor EYP precedente la care a participat, incluzând între acestea şi ultima Sesiune Internaţională care s-a desfăşurat în aprilie la Munchen, Germania.

Eleva sătmăreancă Andra Pop Jurj, al cărei profesor îndrumător este Rodica Moise, va activa în cadrul Committee on Environment, Public Health and Food Safety II (ENVI II), care abordează o temă delicată legată de organismele modificate genetic, de necesitatea creşterii eficienţei în agricultură şi impactul acestor organisme asupra mediului şi sănăntăţii.
Tema sesiunii din acest an, la care participă eleva Liceului German, este “Global Europe – Working towards Sustainable Economies”, la care vor participa peste 300 de tineri din 36 de ţări timp de 10 zile în diferite ţări europene. Toate sesiunile EYP urmează un program similar şi se bazează pe aceeaşi metodologie. În primul rând participanţii sunt împărţiţi în comisii internaţionale şi se angajează într-un training de comunicare numit “Teambuilding”. Urmează “Comitee work” (comitetul de lucru) unde tinerii delegaţi încep să lucreze la o problemă actuală a politicii europene şi compun o rezoluţie comună. Apoi rezoluţiile sunt dezbătute în cadrul Adunării Generale Parlamentare după modelul Parlamentului European, atât în limba engleză cât şi în franceză. Printr-un program cultural bogat, incluzând evenimente cum ar fi Euroconcertul şi Eurovillage unde au loc prezentări ale ţărilor participante, tinerii pot deveni activi şi creativi.
Tinerii sunt implicaţi în elaborarea rezoluţiilor în comisii prin care proiectează soluţii pentru problemele urgente politice, economice, sociale şi culturale în UE şi la nivel internaţional. Rezoluţiile sunt discutate şi aprobate de comisie. Fiecare comisie îşi prezintă şi apără rezoluţia sa în cadrul Adunării Generale. Rezoluţiile care trec prin votul majorităţii simple la Adunarea Generală sunt trimise la Parlamentul European reprezentând vocea tinerilor europeni. Delegaţii la cea de a 73-a Sesiune Internaţională a EYP vor avea şansa de a dezvolta şi exprima opiniile cu privire la aceste probleme complexe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *