More

    Fostul premier Tăriceanu s-a căsătorit pentru a cincea oară

    tariceanu

    Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit, joi, pentru a cincea oară, la ceremonia de la starea civilă participând doar apropiaţii.

    Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, artist plastic.

    Ceremonia a avut loc la Casa de căsătorii a Sectorului 1, iar la aceasta au participat doar apropiaţi ai celor doi, între care şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

    Călin Popescu Tăriceanu şi Loredana Moise au venit la braţ la Casa de căsătorii. Ceremonia s-a desfăşurat în cadru restrâns, fără accesul presei, decizie motivată şi de faptul că mama fostului premier a încetat din viaţă în luna mai.

    Fostul premier a purtat un costum de culoare gri închis şi papion roşu, în timp ce noua sa soţie a purtat o rochie verde pastel, buchetul fiind realizat din trandafiri.

    Ceremonia a durat aproximativ 30 de minute.

    Fostul premier şi a patra sa soţie, Ioana, au divorţat în toamna anului 2011. Ei au împreună un băiat, născut cu câteva luni înaintea căsătoriei civile, care a avut loc în anul 2003, la Budapesta. În 2004, ei s-au căsătorit şi religios. În urma divorţului, Ioana Tăriceanu a revenit la numele Dinu avut înaintea căsătoriei. Două dintre fostele soţii ale lui Tăriceanu i-au păstrat numele după divorţ.

    sursa: mediafax

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE